Ca la noi, la nimeni – Pierderea încrederii în Iohannis!

317

Altădată, nu aş fi dat crezare unor afirmaţii sau informaţii apărute în Evenimentul Zilei, din 8 august 2016. Totuşi, titlul articolului este lămuritor: „Preşedintele Klaus Iohannis s-a prăbuşit în încrederea românilor. A pierdut 26 de procente într-un an.”
Practic, sunt reluate datele prezentate de un sondaj realizat de Avangarde. În care se compară cifrele din august 2015, cu acelea înregistrate în aceeaşi lună a anului în curs. Când preşedintele Klaus Iohannis este clasat cu o cotă de încredere de numai 35%, faţă de 61% În august 2015! Curios, fostul prim ministru şi contracandidat la alegerile prezidenţiale din 2014, Victor Ponta e pe primul loc, cu 42%. Îl urmează dintre personalităţile politice Gabriela Firea, tot din PSD, cu 41%, mai ales că aceasta a câştigat alegerile locale pentru Primăria Generală a Bucureştilor. Hăituit de DNA şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Călin Popescu Tăriceanu – co-preşedinte ALDE şi Preşedintele Senatului – se situează pe locul trei, cu 40%! Apoi, cum spuneam, preşedintele Klaus Iohannis, cu 35%. Pe locul patru o găsim pe Ecaterina Andronescu(vicepreşedinte PSD), cu 34% şi pe cinci Nicolae Bănicioiu(PSD), cu 32%. În sondaj mai e prezent şi primul ministru Dacian Julien Cioloş, cu 35%, care nu figura în sondajul realizat în urmă cu un an.
Fără comentarii.
*
Mai mulţi comentatori şi analişti politici se ocupă de tăcerea suspectă, adică de tăinuirea morţii omului de afaceri Ion Popa, pe 4 ianuarie 2012, la o vânătoare în pădurea Turbatu-Drăgăneşti, judeţul Prahova la care a participat şi generalul azi cu patru stele Lucian Pahonţu, comandantul SPP, dar şi Colonelul SPP Toma Soare. Crima a fost tăinuită de Lucian Pahonţu, însuşi, de preşedintele de atunci Traian Băsescu, dar şi de preşedintele actual, Klaus Werner Iohannis!
Motivele sunt diferite, la fiecare dintre cei trei tăinuitori amintiţi. Traian Băsescu a recunoscut că ştia, dar n-a luat nicio măsură. În mod sigur cunoştea situaţia şi SRI, iar Parchetul militar tot ascunde dosarul sub preş de patru ani şi şapte luni. În ceea ce-l priveşte pe preşedintele Iohannis, e de mirare cum de nu l-a schimbat din funcţie pe generalul avansat la patru stele de Băsescu şi chiar decorat.
Se mai spune că, mai nou, Casa de la Sibiu a familiei Iohannis ar fi fost declarată obiectiv de pază al SPP şi va fi amenajată pe banii Serviciului. Întrucât paza preşedintelui o fac jandarmii, despre SPP (devenit între timp serviciu de protecţie, informaţii şi diversiuni) se presupune că ar fi scos la bătaie Serviciul special – alcătuit din 120 de ofiţeri SPP – din Dealul Mitropoliei, format din oameni de urmărire şi de diversiune care au jucat un rol deosebit la debarcarea guvernului Ponta. Tot ce se poate.
Să fi fost participarea acestui grup extrem de important într-o operaţiune posibil cunoscută şi în mod sigur dorită de preşedintele Klaus Werner Iohannis încât să-i fie dator generalului Lucian Pahonţu? Poate astfel s-ar explica amânarea cât poate a suspendării din funcţie a generalului Lucian Pahonţu şi a cercetării temeinice de către atât de mult vehiculatul „stat de drept” a morţii suspecte a omului de afaceri Ion Popa?
ION PREDOŞANU

P.S. Astăzi, chiar nu-mi face nicio plăcere să amintesc despre lăturile vărsate de publicistul Ion Cristoiu la adresa Regelui Mihai, de-a lungul vremurilor.
Dar şi mai ruşinoasă este însăilarea sa pe seama Reginei Ana, care în concepţia sa de cetăţean degerat la cap n-ar merita pe 13 august, la Funeraliile Regale, o Zi de Doliu Naţional. Aşa cum bine a hotărât Guvernul Cioloş! (Ion Predoşanu)

2 COMENTARII

  1. MAI” GORJANULE”, ALIAS PAPONIE, TU ESTI DUS RAU CU CAPUL, LUA- TE-AR DRACULUI DE IDIOT.NU-TI MAI AJUNGE POLONICUL, SE VEDE TREABA CA MANANCI CU GALEATA.

  2. Noi il iubim pe ceel mai ,, iubit ,, fiu al poporului , secretarul general al partidului comunist-PSDist mult stimatul si iubitul tovarusul Victoras si pe cel mai ,, iubit,, fiu al judetului tovarusul nea Ion Calinoiul .Nu stim cine e Johannis asta .

Dă-i un răspuns lui gorjanul Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here