Ca la noi, la nimeni – Pensiile te urcă, pensiile te coboară!

312
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Temă de eseu. Nemurirea văzută sincer de cei de la Casa Națională de Pensii.”Valeriu Butulescu

Controversele pe subiectul creșterii și descreșterii pensiilor este pe buzele tuturor. Evident, după entuziasmul celor de la putere și de la „GuWernerul Meu” că vor respecta legile în vigoare, deci inclusiv Legea pensiilor, în baza căreia de la 1 septembrie 2020 ar urma să crească punctul de pensie cu 40%, oficialii – în frunte cu prim-ministrul Orban Ludovic, cu ministrul Muncii, Violeta Alexandru ori cu ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, cel care-și schimbă opiniile inclusiv în cursul aceleiași zile – optimismul nostru este mai rezervat. Devenind, uneori, chiar neplăcutul scepticism!
Se zicea, mai ieri seară, că „pensiile te urcă politic, dar aceleași pensii te și doboară politic.” Sigur că, aserțiunea de mai sus nu este totdeauna adevărată. Lumea uită repede bine pe care i-l faci, cum a fost și cazul celor care s-au trezit cu pensiile mărite de PSD! Care își reproșează că nu au acționat rapid privind impozitarea pensiilor speciale, la care se grăbesc acum să le grăbească sfârșitul. PSD înghesuindu-se la fel ca PNL!
Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului Băncii Naționale a României(BNR), a vorbit corect și curajos despre posibilitatea unei recesiuni în România, la care a făcut referire marți, Florin Cîțu la Palatul Parlamentului.
„Când vorbim despre recesiune sau despre criză, este periculos și neadecvat să facem calcule pe plan intern pentru că ambele vin de afară. Din 1907, toate crizele vin din America(…) Mersul economiei la noi… O să vedem că nu este un semn foarte grav că am intrat într-o depresiune sau o recesiune. Ca să avem o recesiune în România, ar trebui ca trei trimestre, unul după altul, să coboare creșterea economică sub zero. Nu văd că am fi în fața a trei trimestre, unul după altul, care să ne aducă o creștere economică sub zero. Sunt mulți care fac confuzia între depresiune, recesiune și criză”, a declarat Adrian Vasilescu, unul dintre greii BNR!
„Să presupunem că există riscul ca România să intre în recesiune. Nu vă interesează că ar da faliment zeci de mii de firme, că ar intra oamenii în șomaj? Dacă România intră într-o criză economică avem mai multe probleme: o să avem șomaj, o să avem bani mai puțini de pensii. Banii sunt în Buget, legislația este respectată”, a precizat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, la Palatul Parlamentului.
ION PREDOȘANU

P.S. Și ieri, leul s-a devalorizat în raport cu moneda unică europeană EURO. Șanse de revenire sun acest ministru de Finanțe haotic, cum e Florin Cîțu, sunt slabe. Nu se știe nimic despre soarta Moțiunii de cenzură, că va fi introdusă de PSD și UDMR, dar speranțe ca ea să treacă există. (Ion Predoșanu).

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here