Ca la noi, la nimeni – Pe răspunderea lui Iohannis, trimiteți copiii la școală sau „Veniți de luați COVID-19!”

905
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Cinstea te cinstește, iar batjocura te batjocorește.” Proverb românesc

Batjocura și nepăsarea din Educație continuă. Miercuri seara, purtătorul de cuvânt al Guvernului LuCOVID, președintele Klaus Werner Iohannis a ieșit la o conferință de presă, precum o Bufniță aducătoare de vești triste. Plăvanul de la Palatul Cotroceni și-a lăudat GuWernerul Meu, a îndrugat verzi și uscate despre pretinsele vinovății ale PeSeDe!!! și ne-a mai spus un mare secret: pe data de 14 septembrie 2020 începe școala.
Cred că ar fi fost bine să-i zică și aghiotantului său – Orban Ludovic – treaba asta. Dar nu acum, ci atunci când a decretat primele 30 de zile ale Stării de Urgență. Ca să aibă omul timp să cumpere măști pentru elevii defavorizați, să igienizeze școlile, inclusiv pe acelea care nu au apă curentă și să-l oblige la testarea profesorilor și a personalului auxiliar din școli ori chiar și a elevilor! Cum ar veni, suntem în fața unei noi lovituri pentru părinți în noul an școlar. N-AU cale de scăpare: SUNT OBLIGAȚI să-și trimită copiii la școlile total nepregătite. De când nu au mai fost la școală, în pandemie, copiii au luat-o razna și se bat ca și chiorii. La școli nu există psihologi care să se ocupe de ei și nici medici în cabinete medicale. Mai sunt vreo trei zile până la începerea noului an școlar, dar nu există încă prea multe certitudini referitoare la modul în care se vor desfășura orele.
Guvernul bolnav de scenarită și incompetent de-a binelea, a decis mai multe scenarii posibile, în funcție de situația pandemiei în fiecare localitate și a plasat răspunderea la nivelul autorităților locale și școlare, referindu-se în special la directorii care, bănuiesc, că sunt membri PNL!
Cum spuneam, există incertitudini mari privind desfășurarea în siguranță a procesului de învățământ atât în clase, cât și online. Foarte multe școli nu îndeplinesc condițiile impuse de Guvern pentru a realiza distanța fizică dintre elevi. Riscul de îmbolnăvire cu COVID-19 este deci extrem de ridicat și el nu planează doar asupra elevilor, ci și asupra părinților și a bunicilor lor.
La acesta se adaugă și costurile tot mai ridicate ale părinților pentru asigurarea accesului copiilor la educație. În pretinsa „Românie educată”, program searbăd lansat de președintele Klaus Werner Iohannis. Și din care program nu s-a mișcat niciun deget!
De pildă, în scenariul mixt – cu care Academia Română este în total dezacord -, dacă doi părinți ce se află peste zi la serviciu trebuie să plătească un after scool în zilele în care copilul/elevul merge la școală și o bonă pentru zilele în care orele se desfășoară online.
Varianta bunicii/bunicului care ar putea avea grijă de nepot/nepoată ar trebui exclusă din pricina riscului de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 la care aceasta/acesta ar fi supusă/supus! Din toate aceste motive, mulți părinți așteaptă cu îngrijorare începerea școlii, căci le va aduce un risc crescut de îmbolnăvire, cum spuneam, cu COVID-19 și costuri lunare mai mari decât de obicei! În ciuda tuturor acestor aspecte, Guvernul LuCOVID a decis că toți elevii trebuie să fie prezenți la școală. De ce? Dacă la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos se zice Veniți de luați lumină!, Guvernul PNL-Orban parcă i-ar invita pe elevi la „VENIȚI DE LUAȚI COVID-19!” Cumplite vremuri, cumpliți cârmuitori!
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here