Ca la noi, la nimeni / Păcăleala de la Roma!

492

Nu ne este foarte clar pe cine încearcă să păcălească preşedintele Klaus Werner Iohannis, cel aflat de o bună bucată de vreme într-o continuă scădere de popularitate şi cu o cotă de încredere mai redusă.
Aflat la Roma, unde nici nu se uscase bine cerneala de pe printurile Declaraţiei comune a celor 27 de lideri europeni, preşedintele Iohannis a ieşit să se împăuneze cu declaraţii despre realizările şi contribuţia domniei sale la redactarea actului final în forma actuală, ca şi cum ar fi bătut cu pumnul în masă şi Europa a tremurat de frică.
Şi ca să ne fie limpede, ni s-a aruncat vrăjeala cu dispariţia sintagmei „Europa cu două viteze” sau a variantei „Europa cu mai multe viteze”. Ne-am opus! Cine s-a opus? Noi, preşedintele României, ca formă de plural al autorităţii, folosit în stilul oficial-administrativ? În realitate nu a dispărut sintagma cu pricina, deranjantă, ci doar a fost înlocuită cu o alta, care are aceeaşi semnificaţie. Nu mai avem viteze diferite, ci ritmuri diferite, noua sintagmă găsită gâdilă mai fain auzul. Şi care-i realizarea? O păcăleală în Postul Paştelui. În fond, preşedintele Klaus Werner Iohannis a semnat exact ce i-a cerut Cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
În ţară, preşedintele Iohannis a anunţat o consultare cu partidele politice parlamentare cu privire la viitorul Europei, adică al Uniunii Europene. Din păcate, orice discuţie pe această temă, după semnarea Declaraţiei de la Roma, nu-şi mai are rostul, fiind în plus! Cu mai multă vreme în urmă, Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi Preşedintele Camerei Deputaţilor i-au lansat preşedintelui României invitaţia de a discuta despre poziţia României privind viitorul Uniunii Europene, însă Iohannis a făcut aşa cum a vrut el. În aceste condiţii, se înţelege că Preşedintele Iohannis se împăunează cu un succes inexistent! Cei păcăliţi sunt, evident, românii!!! Şi cu siguranţă acela care una a semnat şi alta a declarat.
*
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat încă din prima zi a săptămânii că miercuri va face publice concluziile evaluării în cazul Laurei Codruţa Kovesi, Şefa DNA, şi a Procurorului General, Augustin Lazăr, pe fondul OUG nr.13/2017. Fără să dorească să spună dacă – deocamdată, cel puţin – a discutat şi cu şefa DNA-ului, la fel cum a făcut, încă de acum câteva zile, cu Procurorul General, Augustin Lazăr.
“Am făcut evaluările. Cele 14 zile s-au împlinit de aseară (duminică seara, n.m. I.P.). Voi proroga termenul cu două zile, dat fiind că am fost la Bruxelles, azi voi avea o întrevedere cu ambasadorul SUA şi voi pleca din nou la Bruxelles.”, a precizat ministrul Tudorel Toader înainte de a spune, concret, ziua când îşi va anunţa concluziile.
“Miercuri, la orele prânzului, voi organiza o conferinţă de presă(…) Voi da toate amănuntele, a mai punctat de la sediul Ministerului Justiţiei, oficialul guvernamental.” Firesc, nu are rost să facem supoziţii, dar reamintim că Preşedintele României s-a antepronunţat – ceea ce nu este normal! -, precizând că domnia sa este foarte mulţumit de activitatea celor doi. Pe care Curtea Constituţională a României a criticat-o în termeni extrem de duri!
Ion Predoșanu

1 COMENTARIU

  1. Sclavii Europei dirijati de un presedinte venetic, romanilor nu le mai ramane decat sa emigreze. Chiar si in Africa unde exista mai multa solidaritate, ambitie, putini proscrisi. Modul in care ne trateaza alesii altora,nu ai nostri, se observa in nivelul de trai al celor multi. Multi dar si prosti! Ne-am pierdut demnitatea si unitatea. Exact pe ce au mizat oponentii Romaniei.Asta inseamna globalizare, o noua forma de colonizare a bietelor tarisoare bogate in resurse naturale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here