Ca la noi, la nimeni – Ordonanța Austerității, înaintea rocadei la Guvern!

664
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Muncitorii, în general săracii, nu sunt mai buni, ci mai răi decât bogații, îi judecă îi invidiază. Pentru asta sunt vrednici de milă mai mult decât pentru sărăcia lor. Bogații sunt întotdeauna mai imorali decât săracii, profită de munca lor, trăiesc în trândăvie, și mai ales pentru asta sunt vrednici de milă.”
Lev Tolstoi, În Despre Dumnezeu și om în jurnalul ultimilor ani

O cifră statistică citită în grabă pe ecranul unei televiziuni ne spunea că numărul milionarilor, în euro, din România, ar fi pe aproape de două mii de oameni. Și că, mai toți, și-au rotunjit averile din contracte cu statul. E de la sine înțeles că acele contracte au fost păguboase pentru stat. Miliardarii sunt cu mult mai puțini și nu se știe cu precizie cum de au ajuns să strângă mormanele de bani.
În schimb, este de presupus că statul se dovedește un foarte prost administrator al averii publice. Dintre toate țările membre ale Uniunii Europene, România stă foarte prost la capitolul colectării taxelor și impozitelor, situându-ne, pe undeva, cam pe la coada unui asemenea clasament, și statul colectează cam sub 30% din cât ar trebui.
Guvernul Ciucă a intrat în conflict clar cu sindicatele, care amenință cu grevă generală, dar și cu primarii. Care primari nu vor să reducă nimic din sumele ce ar trebui să le colecteze. Ba chiar s-au obișnuit să vină la București, la Palatul Victoria, și să cerșească noi și noi ajutoare din partea Guvernului. Ajutoare fără de care, cică, nu s-ar descurca. Uită că atunci când și-au mărit singuri retribuțiile nu s-au gândit la ziua de azi.
CREȘTE DEFICITUL. La 22% deficit în numai trei luni de zile de la începutul anului 2023, este greu de presupus că România se va mai putea încadra în deficitul preconizat pentru acest an, de 4.5%. Un an în care ne paște o criză economică. Iar în anul acesta și în 2024, care-i an electoral cu mai multe rânduri de alegeri, nu se mai poate face mare lucru pentru creșterea veniturilor populației.
Practic, riscăm să adâncim sărăcia mai ales din pricina cheltuielilor nesăbuite, ale Guvernului, din banul public. Nu-i vorbă, nici cetățenii nu se preocupă de economisire. În minivacanța de 1 Mai, s-a mers la munte, unde s-a mai putut schia existând încă zăpadă din belșug, sau pe Litoralul Mării Negre, la festivalurile muzicale de la Costinești și Mamaia.
Acolo, unde românii și-au cam făcut de cap. Din care pricină, în urma minivacanței au fost zeci, dacă nu sute, de internări la Spitalele de Urgență.
NEÎNȚELEGERI ÎN COALIȚIE, PE TEMA SUPRAIMPOZITĂRILOR. În prima zi de după minivacanță, liderii coaliției de guvernare s-au întâlnit la Palatul Victoria spre a face progrese la unele teme restante. Culmea, nu au izbutit să cadă de acord și decizia-șoc asupra supraimpozitării a fost că PSD, PNL și UDMR nu s-au înțeles deloc. S-a mai discutat și despre dispariția unor ministere din viitorul Guvern. Se pare, totuși, că reforma pensiilor speciale nu va fi amânată mult timp și se speră ca ea să fie rezolvată în timp util, astfel încât să nu se piardă banii din PNRR.
ROCADA CIUCĂ-CIOLACU VA AVEA LOC. Unele surse susțin că prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, și președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, totodată și președinte al Camerei Deputaților, s-ar fi întâlnit în taină.
Mai nou, s-a aflat că Ministerul Turismului va dispărea, iar Ministerul Transporturilor va rămâne la Partidul Social Democrat. Pe 29 aprilie, prim-ministrul Nicolae Ciucă își va depune mandatul, iar dacă se va respecta acordul și Preș. Klaus Werner Iohannis nu se va opune, pe 1 iunie își va depune jurământul Guvernul Marcel Ciolacu.
ION PREDOȘANU

P.S. ALTE APROAPE 30 DE MILIOANE DE EURO DE LA COMISIA EUROPEANĂ PENTRU ROMÂNIA! Ministrul Agriculturii, Petre Daea a anunțat că România va mai primi încă o sumă compensatorie pentru pagubele avute de fermierii români din cauza grânelor ucrainene, iar suma va fi de 29.730.000 de euro, ca sprijin în plus, cum spuneam, pentru fermierii români afectați de intrarea grânelor ucrainene fără taxă în România. (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.