Bag de seamă că Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, nu se mai amestecă public în treburile interne ale României, Şi dacă e să-i dăm crezare ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, nu a intervenit nici în analizarea activităţii celor doi înalţi procurori: Augustin Lazăr şi Laura Codruţa Kovesi, întâlnirea cu şeful Ministerului Justiţiei, la sediul acestuia, fiind stabilită şi tot amânată cu mult înainte. Ca o ştire pe surse, transmisă de site-ul DC News, nu-i exclus cam, în luna mai, cel mai puternic om al lumii, Donald Trump, să fie oaspete al Bucureştilor.
Cu Federaţia Rusă nu s-au ameliorat relaţiile din pricina unor resentimente oarecum fireşti ale României, dar şi ale declaraţiilor belicoase ale liderilor Federaţiei Ruse. Spunea marele istoric, om politic şi publicist Nicolae Iorga, de parcă ar fi contemporanul nostru, într-un interviu cu jurnalistul I. Joldea Rădulescu(de prin 2 aprilie 1936!) următoarele: Paradoxul este acesta: cât timp nu ne atacă, trebuie să opunem Rusiei – dacă putem, bineînţeles – armata altora, armata Europei întregi. Dacă aceasta nu se poate, dacă Europa va fi divizată ca în 1914-1918, noi trebuie să stăm deoparte. Altfel, suntem distruşi… Noi trebuie să ne ferim ca de foc să irităm pe ruşi, întâi fiindcă suntem prea aproape de ei, şi, al doilea fiindcă ruşii sunt ca elefanţii: nu uită niciodată. Oricum, trebuie precizat, că n-avem nimic cu poporul rusesc, că ceea ce avem este cu regimul bolşevic, care ne ameninţă liniştea şi siguranţa internă.” Şi câtă dreptate avea şi încă mai are!
*
Acum să amintim o ştire de presă prea puţin băgată în seamă de mass-media. Ce credeţi că a făcut Excelenţa Sa Valery Kuzmin, Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti în prima sa vizită de lucru în România? Şi nu oriunde, ci în vestul ţării, la Timişoara.
Să mai precizăm că, la iniţiativa Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, s-a organizat o întâlnire cu oamenii de afaceri din Banat, afiliaţi la Camera de Comerţ şi Industrie din Timişoara, ambasada implicându-se în organizarea unui forum al oamenilor de afaceri români. Ceea ce este, fără doar şi poate, o mişcare inteligentă. Noi, românii, avem în continuare diverse şi multiple handicapuri în relaţiile cu urmaşa fostei URSS. Absolut frapant este cu totul altceva. Faptul că diplomaţia economică ţine tot mai greu pasul cu pieţele libere. Iar diplomaţia economică a României se comportă de parcă nici n-ar exista!
Iată că, la Timişoara, s-a născut o iniţiativă, într-un loc aparent fără importanţă, şi oamenii de afaceri de acolo sunt dispuşi să-şi caute debuşeuri, prin companii mai mari sau mai mici, prin Camera de Comerţ şi Industrie din Timişoara, şi cu sau fără sprijinul statului român vor să ajungă în depărtările pe care şi le doresc. Cam 100 de oameni de afaceri de mare calibru au acceptat să participe la nişte forumuri şi târguri internaţionale de comerţ la Moscova şi Sankt Petersburg în acest an. Va fi posibilă o reorientare a exportului României spre Est? În Kazahstan, cu care avem relaţii comerciale, se poate. De ce nu şi în Rusia?
Cu siguranţă, abordarea este pragmatică şi nu-i chiar deloc propagandistică. Revenind, la subiect, iniţiativa Ambasadei Federaţiei Ruse în organizarea forumului de la Timişoara, împreună cum spuneam cu Camera de Comerţ şi Industrie din capitala Banatului pe diverse direcţii economice poate, de ce nu, deschide de-adevăratelea calea colaborărilor comerciale dintre România şi Federaţia Rusă. Fără a ţine seama de inspiratele sau neinspiratele discursuri politice ce interferează pe scena internaţională.
În anul de graţie 2017, relaţiile româno-ruse sunt golite de ideologie. Au rămas nişte fragmente de istorie tristă care s-au infectat în absenţa unor tratamente cu antibiotice diplomatice.
Şi totuşi, ci toate că relaţiile politice nu s-au ameliorat, economicul pare avea o tresărire extrem de necesară.
Tragem nădejdea că va fi posibilă o deschidere. Economică şi comercială măcar!
Ion Predoșanu
P.S. Din păcate, continuă hârjoana de copii dintre Victor Ponta şi Liviu Dragnea. Din care nimeni nu are de câştigat. (Ion Predoşanu)