Ca la noi, la nimeni – Nicio masă fără peşte, nici campanie fără Cioloş!

481

Înainte de 1989, exista o lozincă sau hai să-i spunem un slogan ce suna astfel: „Nicio masă fără peşte!” Cei care soseau cu trenul în Gara de Nord o puteau vedea scrisă cu litere mai mari de o jumătate de metru pe un perete al unei clădiri situate pe marginea căii ferate.
Cam aşa este şi cu primul ministru Dacian Julien Cioloş, care profită de funcţia de înaltă demnitate publică şi se vâră în tot felul de emisiuni ale televiziunii publice. Luna asta, la un an de la instalarea sa total nedemocratică la Palatul Victoria a avut parte de un interviu fluviu la TVR 1.
În direct şi la o oră de maximă audienţă. Numai că omul s-a nărăvit şi a mai înregistrat un alt interviu pe teme agrare, ce urma să fie difuzat duminica trecută la emisiunea „Viaţa Satului”. În care-ar fi vrut să aflăm cum îi va ajuta el pe fermierii români în 2017. Evident, dacă mai pupa încă un mandat de prim-ministru. Chit că promisese că ne lasă, că nu va candida şi se va întoarce la Bruxelles. Dar, cum se zice, nu pleacă câinele de la măcelărie!
Cum TVR 1 a anunţat amânarea difuzării interviului acordat de prim-ministrul Dacian Julien Cioloş emisiunii „Viaţa Satului”, invocând perioada de campanie electorală şi faptul că demnitarul este imaginea unuia dintre partidele politice, s-a iscat un imens scandal. Lăsat cu chemarea preşedintelui Director general al SR TVR, Irina Radu, ieri la audierea în faţa Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor.
Argumentele TVR sunt clare, iar Dacian Julien Cioloş este drept că nu candidează pe listele vreunui partid politic. Numai că el, obligat de şeful lui din Dealul Cotrocenilor, s-a repliat şi este candidatul Noului PNL la posibila viitoare funcţie de prim ministru politic, după alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. Printre alte motive ale acestei decizii mai sunt enumerate faptul că prim ministrul D.J. Cioloş este imaginea campaniei electorale a unui partid – Noul PNL, pe ale cărui afişe imense ca mărime şi extrem de numeroase se lăfăie -, dar şi că în interviu nu există ştiri „la zi” şi că Dacian Julien Cioloş a mai participat, cum spuneam, recent la o emisiune a TVR !
Omul s-a obişnuit să fie sub lumina reflectoarelor, iar abia acum dorea să le explice fermierilor români cum va ajuta el agricultura după ce un an de zile i-a pus piedici, lăsându-i în 2016 aproape tot anul fără subvenţii. Probabil, aşa cum îi este obiceiul, ar fi dat vina tot pe Parlament şi pe partidele politice parlamentare.
Le-ar mai fi promis că viitorul Guvern Cioloş, neapărat, un surogat între incompetenţii tehnocraţi şi politicienii de dreapta – Noul PNL, USR şi UDMR – va face să curgă lapte şi miere în România.
Ion PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.