Motto: „Greu la deal cu boii slabi.” – Zicală populară
După două guvernări eșuate, una cârmuită prost de calamitatea Orban Ludovic și a doua de „genialul” în furtișaguri, mici și mari, inclusiv în mari suprafețe de păduri – vreo 70 de hectare la Voineasa, pe unde neam de neamul lui nu a avut proprietăți – cetățeanul cu cazier penal – pușcărie de 48 de ore și amendă penală barosană în Statele Unite ale Americii – individul Florin Vasilică Cîțu, cel cu împrumuturile fără număr, de ne-a băgat țara într-u deficit bugetar de peste 52%, iată-ne, după două demiteri prin moțiune de cenzură în Parlament, cu GuWernerul Meu Ciucă la timonă de mai bine de șapte luni încheiate!
BILANȚUL LA 7 LUNI, PRECUM CRĂCIUNUL ÎN SEPTENBRIE. E limpede că ne merge rău, chiar dacă generalul în rezervă, Nicolae Ciucă, zis minciună, promisese atunci când s-a retras din armia României că nu va intra în politichie. Pretinsul Partid Național Liberal a fost salvat prin intrarea în coaliția de guvernare a celui mai mare partid din Parlamentul României, Partidul Social Democrat.
Criza facturilor la energie electrică a fost generată de aberanta liberalizare la electricitate și la gaze naturale comisă fără a o pregăti în vreun fel de incompetentul Virgil Popescu, mai marele peste Energie încă din noiembrie 2019! A da vina pe Putin, cum a făcut-o Preș. Klaus Werner Iohannis, este în fapt o nepricepere și o fugă de răspundere. Întrucât alegerile parlamentare din anul 2020 le-au câștigat social-democrații, iar președintele Iohannis nu-i avea la pipotă, așa cum nu cred că-i are nici acum.
Lăsăm la o parte scăderea continuă a nivelului de trai al populației, înghețarea salariilor și creșterea pensiilor doar cu rata inflației. O inflație galopantă, ce-a depășit 15%, iar creșterea prețurilor la produsele alimentare, cât și la cele nealimentare este, deocamdată, de nestăvilit.
Seceta a cuprins întreaga țară, culturile agricole fiind compromise mai ales pentru că de vreo patru-cinci ani nu s-a investit nimic în sistemele de irigații. Nu-i exclusă introducerea stării de necesitate din pricina secetei pedologice din ce în ce mai accentuate. „Marea compensare” cu 50 de bani a prețului combustibililor e ca o frecție la un picior de lemn. Criza alimentară bate la ușă, iar prim-ministrului Nicolae Ciucă îi arde de bilanțuri roz-bonbon!
Deși nu i-a cerut-o nimeni, prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a apucat așa, pe nepusă masă, să comită un bilanț la șapte luni. Nu-i cazul să mai intru în amănunte, întrucât titlul editorialului semnat marți în Cotidianul de celebrul publicist și scriitor Cornel Nistorescu spune tot numai din titlu: „Bilanțul Ciucă – o tentativă de prostire publică”.
MAJORĂRI DE TAXE ȘI IMPOZITE (REUTERS). Pe de altă parte, agenția Reuters vorbește despre majorarea taxelor în România. Guvernul de coaliție (PSD, PNL și UDMR, căci despre el e vorba!) din România plănuiește o serie de majorări de taxe începând de anul viitor, deși unele ar putea crește chiar din luna august, creșterea impozitelor pe dividende și pe proprietate, care ar urma să crescă veniturile bugetare cu 13,4 miliarde de lei (2,82 miliarde de dolari), potrivit proiectului de lege publicat de Ministerul Finanțelor.
România colectează venituri bugetare în valoare de circa 30% din PIB, semnificativ sub media Uniunii Europene de aproximativ 46% din PIB, și cheltuiește cea mai mare parte din acestea pe salariile, pensiile și subvențiile din sectorul public.
DECLARAȚIE CU ANTICIPAȚIE. Aseară, Preș. Klaus Werner Iohannis urma să susțină o declarație de presă și o conferință în fața jurnaliștilor. Cornel Nistorescu a anticipat intervenția președintelui Iohannis astfel: „După un așa bilanț strălucit și o așa echipă performantă (în ciuda faptului că poporul o vede împiedicată!) nu mai rămâne decât să așteptăm declarația președintelui Klaus Iohannis, care să ne spună că trăim vremuri grele, dar avem noroc cu așa guvern solid, alcătuit din caricaturi pe post de miniștri. Și ar fi bine să nu ne mai plângem, să ne ținem gura că așa performanțe ca România noastră n-are nimeni!”
ION PREDOȘANU
P.S. Cu locurile de muncă stăm mai prost. Dar vor fi impozitate jocurile de noroc. Ce noroc! (Ion Predoșanu)