La început Guvernul Cioloş a prezentat o ciornă, cam de 13 pagini, pe post de program de guvernare. Iar principalele partide – PSD şi PNL, urmate de UNPR şi UDMR, plus deputaţii minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară, ca într-un spirit de turmă l-au investit. Din mers, cu toate gafele numeroşilor miniştri pretins tehnocraţi, dar în realitate birocraţi, s-o fi încropit şi un program de guvernare. Pe un an, atâta cât le permite mandatul.
Se merge cu mimarea unei bune guvernări într-o veselie demnă de o cauză mai acătării. Primul ministru, Dacian Cioloş, a bifat două vizite externe – la Berlin şi la Paris – din care-am înţeles că a fost bine primit. Cu onoruri militare şi protocolul cuvenit mai mult rangului de fost Comisar european pentru Agricultură, dar şi de prim ministru al României. Ţară membru al Uniunii Europene, dar care stă capră şi înghite tot ce i se impune de la Bruxelles.Urmările în plan economic şi deci în avantajul ţării noastre nu se cunosc şi se lasă aşteptate. Anul acesta fiind slabe şanse să le resimţim!
Dacă nu cumva o s-o păţim la fel ca la celebrele vizite în China ale prim miniştrilor Emil Boc – însoţit la acea vreme şi de 60 de oameni de afaceri – şi mai recent a lui Victor Ponta. Ambele apreciate ca un fiasco şi pentru că Traian Băsescu, preşedintele de atunci, se opunea Chinei. Ca şi unor relaţii cordiale cu Federaţia Rusă, situaţie ultimă fiind copiată, parcă la indigo, şi de preşedintele Klaus Iohannis. Chit că Germania are relaţii strânse şi cu Rusia şi cu China. Ce-i drept, Uniunea Europeană a impus anul trecut un boicot asupra relaţiilor economice cu Federaţia Rusă. Numai că există semnale de renunţare la acest boicot. Oricum, pentru a face progrese în relaţiile cu Federaţia Rusă ne-ar trebui eforturi diplomatice tenace şi constante, pe care astăzi nu văd cine le-ar putea face. Mai ales că, la Iaşi, la o acuză din mulţime adresată preşedintelui Klaus Iohannis cum că ar fi „slugă la americani”, domnia sa s-a grăbit să dea o replică neinspirată: „Mai bine slugă la americani decât la ruşi!”
Deocamdată, încă suntem în aşteptarea unui conducător de ţară ori de Guvern care să fie slugi ale poporului pe care-l reprezintă. Primul ministru, Dacian Cioloş, şi membri Cabinetului său sunt prea plini de ei şi comunică prost cu cetăţenii. Ei fiind administratorii averii statului. Capitol la care nu excelează, fiind mult prea departe de aşteptările noastre, ale muritorilor de rând. Aflaţi în conflict deschis cu pensionarii militari, iată că nu-i departe şi o nemulţumire a întregii societăţi.
Trec peste faptul că răsar precum ciupercile după ploaie alte afaceri şi multe combinaţii financiare şi politice ale tehnocratului Gabriel Biriş, Secretar de stat la ministerul Finanţelor. Au fost făcute publice informaţii referitoare la averea şi participaţiile sale în diverse afaceri necurate, fiind în proces cu statul, mai precis cu ANAF. De fapt, el are însărcinări în atragerea de fonduri la bugetul statului român, dar individul are apetenţă pentru companiile offshore deschise în paradisuri fiscale, pentru eludarea plăţilor unor impozite către România. Controversatul om de afaceri Gabriel Biriş nu a făcut precizări în calitate de Secretar de stat în Cabinetul Cioloş, iar prim ministrul nu are nicio poziţie. Pur şi simplu se face că nu ştie nimic!
Cât priveşte două obiective importante anunţate de guvern – o nouă Lege unică a salarizării şi o Lege a pensiilor, care să elimine discrepanţele create de tot felul de pensii speciale – sunt extrem de mici şansele ca acestea să apară în 2016! Ba mai mult, întrebat când va ieşi Legea pensiilor, primul ministru a deturnat întrebarea spre ministrul Muncii. Ca şi cum el ar fi străin de lucrurile importante ale guvernului pe care-l conduce.
Mai nou, reducerea TVA este suspendată şi deci anulată de noua taxă pe ambalaje. Situaţie în care sancţiunile pentru producători vor fi plătite tot de noi, cumpărătorii! De unde Guvernul Ponta redusese TVA-ul la alimente la 9%, de această dată alimentele urmează a fi scumpite cu 30%. Producătorii autohtoni din industria alimentară cer demisia ministrului Mediului, Cristiana Paşca Palmer, acuzată că nu intervine. Ar fi cel mai puternic scandal avut în România ultimilor 7-8 ani. Şi asta ca efect al unei legi ecologice ratate, ce duce la o proastă gestionare a sistemului de colectare a ambalajelor. ION PREDOŞANU