Ca la noi, la nimeni – Marea păcăleală! (Cea cu pensiile speciale)

664
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Pe bună dreptate, politicienii sunt la ora actuală disprețuiți. Ceea ce uităm de multe ori este că ei n-ar fi putut ajunge unde sunt dacă nu i-am fi crezut, dacă nu le-am fi luat de bune promisiunile, dacă nu ne-am fi lăsat păcăliți. Dacă nu i-am fi votat.”
Radu Paraschivescu, Din Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?!), iunie 2016

Mai ales înaintea alegerilor sau a anilor electorali, majoritatea politicienilor din toate partidele ne anunță cu surle și trâmbițe că vor lua măsura de a face dispărute pensiile speciale.
GOGOMĂNIA LUI RAREȘ BOGDAN. Gogomanul de Rareș Bogdan, care înainte de 2020 nu mai contenea cu înjurăturile la adresa pretinsului PNL, promitea chiar în acea campanie electorală pentru alegerile generale din anul 2020 că în maximum 30 de zile după acele alegeri pensiile speciale vor dispărea. Între timp, el s-a văzut prim-vicepreședinte al pretinsului Partid Național Liberal și europarlamentar pe deasupra, cu vreun milion de euro bănet anual, iar acum nu-și mai aduce aminte chiar deloc ceea ce a promis!
Marți, adică ieri, am avut parte iarăși de circ în Parlamentul României, când s-a dezbătut o Lege anti-Șoșoacă. Faptul că senatoarea Diana Șoșoacă e spurcată la gură nu mai e demultișor o noutate.
PORCĂIELI ÎNTRE DIANA ȘOȘOACĂ ȘI ALFRED SIMONIS. Dacă luni senatorul Diana Șoșoacă a intrat în conflict cu Prim-ministrul României, totodată și Președinte al Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, de această dată s-a porcăit cu Alfred Simonis, ajuns Președinte al Camerei Deputaților în locul plecatului la Palatul Victoria, Marcel Ciolacu. Nu-i vorbă, nici Alfred Simonis nu-i vreun sfânt, din moment ce mai săptămâna trecută l-a făcut pe liderul AUR, George Simion, ba „nazist”, ba „fascist”. Cert este că ar fi o pierdere de vreme să întinăm hârtia cu vorbele grele ce și le-au adresat unul către altul.
PROIECTUL LEGII PENSIILOR SPECIALE ALE PARLAMENTARILOR, MORT DIN FAȘĂ. Unul dintre liderii Partidului Social Democrat, numitul Alfred Simonis, a depus un proiect de lege privind eliminarea pensiilor speciale ale senatorilor și deputaților. Care, cu tot scandalul de luni din Parlamentul României, a trecut. Ghinionul lui Alfred Simonis este că el a plagiat un proiect de lege anterior, care după ce a trecut de plenul Parlamentului României, a fost respins de Curtea Constituțională a României(CCR), ca nefiind constituțional. În mod sigur și proiectul legii pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, adoptat luni, va avea aceeași soartă. Cum s-ar zice, proiectul de lege este mort în fașă!
ALTĂ MARE PĂCĂLEALĂ. În realitate, pensiile speciale vor fi tăiate doar din gură. Pe șest, s-a votat ca pensiile speciale să nu fie tăiate până-n anul 2029! După cum se știe, grosul pensiilor speciale îl reprezintă pensiile speciale ale magistraților. Numai că și în cazul acestora s-a lucrat cu duhul blândeții, oferindu-li-se magistraților o perioadă tranzitorie, de cinci ani, așa că nici pensiile speciale ale magistraților nu vor avea de suferit tot până-n anul de (diz)grație 2029!
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.