Ca la noi, la nimeni – Manifestări cuşere şi necuşere de-ale Obştei Peştişani – 2017!

591

Cu multe iniţiative culturale, printre care înfiinţarea Ansamblului “Cântec şi joc” la Peştişani, Obştea din comuna ce l-a dat lumii pe creatorul sculpturii moderne – Constantin Brâncuşi sponsorizează apariţia unor cărţi fundamentale precum “Monografia comunei Peştişani” ori “Vulturul de munte” a luptătorului anticomunist Sergiu Mischie, volum la a cărui lansare a fost invitat şi a conferenţiat despre neam, credinţă şi ţară celebrul actor Dan Puric, repet, Obştea Peştişani a organizat şi un Campionat comunal de şah. Deşi fusese anunţat că se va desfăşura în luna august a acestui an, manifestarea sportivă s-a ţinut în toamnă – lunile octombrie şi noiembrie -, patru duminici la rând: prima în barul „La Purec”, apoi la Pensiunea „Casa Brâncuşi” ca primă ediţie a Memorialului Jean Brâncuşi, la Pensiunea „La Moară” şi ultima duminică în sala de Consiliu a Obştei Peştişani, Preşedinte Ec. Ion Poenaru. S-au înscris numeroşi participanţi care urmau să joace fiecare cu fiecare, ca la oricare turneu de şah adevărat. Din păcate, din a doua duminică s-a schimbat regulamentul ajungându-se la câte două meciuri între aceiaşi parteneri, cu posibilitatea înscrierii şi a altora care nu au venit de la început. Mai apoi, unii s-au retras, adică nu au mai continuat din diverse motive, iar cei care câştigaseră la cei retraşi rămâneau fără punctele acumulate din victoriile la aceştia. Printre cei menulţumiţi de schimbarea regulamentului de două-trei ori în timpul concursului m-am numărat şi eu. Nici finalul nu putea fi neafectat. Chiar dacă se supără pe mine Preşedintele Obştei Peştişani, Ec. Ion Poenaru, ori organizatorii Alin Fuiorea şi Gogă Nicolcioiu Nixon nu cred că este corectă o asemenea manieră de organizare. Se începuse bine, ca la un veritabil concurs de şah. Nu cred că a mai auzit cineva ca la un concurs de şah ori la un turneu de şah să se întâmple ca la Peştişani. În turneul final, terminat cu certuri şi reproşuri, primii patru clasaţi au jucat câte o singură partidă, fiecare cu fiecare. Locul I şi 300 de lei a câştigat Ion Poenaru (cu 3 victorii); Locul II şi 200 de lei (2 victorii) Cristi Blendea, Locul III ) o victorie) şi 100 de lei a obţinut Ion Jucătoru. Tot 100 de lei a primit şi Gogă Nicolcioiu Nixon, care ar fi trebuit să fie arbitrul imparţial al întrecerii. Ceea ce nu a fost cazul, mai nemulţumit fiind ocupantul Locului II, probabil şi cel mai valoros şahist. Unul total nemulţumit de nerespectarea celor Zece porunci ale Ceahlăului Prozei româneşti – pasionatul de şah Mihail Sadoveanu, al cărui tată s-a născut în Gorj, la Săcelu. Anul viitor, Memorialul Jean Brâncuşi va fi o competiţie de sine stătătoare. Iar a doua ediţie a Campionatului comunal de şah sper să nu mai repete gravele greşeli din anul 2017. În fond, şahul nu este politică. Iar dacă la Eurovision se acordă premiile pe criterii geopolitice şi nu pe acelea valorice, motiv pentru care Marea Britanie, de pildă, nu va mai participa, nu văd de ce m-aş mai înscrie şi eu la Ediţia a II-a, cea din 2018. Anul Centenarului Marii Uniri. Sportul şi şahul în special ar trebui să unească, nu să dezbine!
ION PREDOŞANU
P.S. În ultima zi, inginerul Mihai Cioboată, care se afla pe locul unu în competiţia destul de neregulamentară a fost exclus din concurs. Probabil, ca să câştige cine trebuie! Păcat că sportul minţii a fost folosit în alte scopuri. Nu totdeauna cine jecmăneşte este cel mai inteligent şi cel mai tare la şa! (Ion Predoşanu)

2 COMENTARII

  1. Dle Predosanu , cu Poenaru vreti dvs sa jucati sah ? Pai asta fura, triseaza si minte dupa cum respira . Cand era director la PECO a furat 30 de vagoane de benzina si le-a vandut in Yugoslavia cu tren cu totul .

Dă-i un răspuns lui gogu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here