Ca la noi, la nimeni – Libertatea liberală la… autogoluri politice

265

M-am întâlnit, întâmplător, cu fostul meu profesor Ionel Nistorescu, din Brădiceni. Om ce suferă pentru dispariţia comunei lui, fostă cândva înfloritoarea Plasă Brădiceni. Cu Tribunal, Şcoală de grefieri, dispensare: uman şi veterinar. Astăzi dispărute. M-a luat deoparte şi mi-a zis, părinteşte: „Mai lasă-l Ioane în pace, că mai are câteva luni şi scăpăm de el”.
Aţi înţeles, desigur, că-i vorba de Mister 6%. Plecat niţel din ţară, într-una dintre ultimele deplasări pe banii şi cu avionul statului distrus de el. Se dusese pe la Comisia Europeană, deşi inclusiv Comisarul pentru Agricultură al Europei, Dacian Cioloş, îl aştepta pe primul ministru. Singurul cu drept de vot din partea României şi îndreptăţit să se pronunţe în privinţa viitorului Comisar European din partea României. Una e să se pronunţe premierul României, Victor Ponta, de acasă şi alta să negocieze la faţa locului. Ar mai dori tot un post de Comisar pe Agricultură, iar de nu se va putea un alt post important – cel de Comisar pe Justiţie.
Ştiţi că profesorul meu, Ionel Nistorescu, are dreptate?  Şi-aşa se minte imens, mai ales în 2014, an cu două alegeri. Primele trecură, vedeta negativă fiind liberalii lui Crin Antonescu. Coborâţi la 13% în Gorj şi la 15% pe ţară. Dar, să recunoaştem, liberalii ca iubitori de libertate şi-au dat singuri şuturi în fund. Iar liderul demisionat, Crin Antonescu, cel care-a înfrânt în alegeri îşi tot dă autogoluri. De vreo trei-patru luni încoace. De când gura nu-i mai tace.
Crinuţul ce se da imaculat cândva n-a primit reproşuri numai de la Grupul ALDE, prin vocea preşedintelui de grup Graham Watson. Care, fără a fi medic, îl bănuia că şi-a pierdut minţile sau este mituit. Din ţară, atacul fără precedent a venit din partea fostului preşedinte al României, Ion Iliescu: „Este o lichea!”. Cam aşa zicea domnia sa referindu-se la Crin Antonescu.
Nu mai înşir lunga serie de gafe dinaintea alegerilor, începând cu ieşirea PNL de la guvernare şi deci din USL. Nici păcăleala oferită alegătorilor ce ştiau PNL-ul în ALDE, aşa cum scrie în statutul urmaşilor Brătienilor. Pentru ca acum să se alinieze cu popularii lui Mister 6%, fost amic cu condamnatul Silvio Berlusconi. Dar, mă rog, aşa-i când unele erau aşteptările de la Crinuţul cel Antonesc şi alta ne-a oferit acest subprodus politic dintre cele mai penibile.
Astăzi e ziua în care le dau dreptate cititorilor. Chestorul(r) de poliţie Constantin Codiţă este un admirator al Elenei Udrea. Eu nu. Deh, el e mai tânăr ca mine. Şi totuşi, Elena Udrea a scris ieri pe Facebook astfel: „Partidele de centru dreapta nu se vor uni. Nu până la alegerile din toamnă. Sunt prea mari resentimentele personale ale liderilor şi prea slabe caracterele pentru a le depăşi(…)”
Măi, să vezi. E pentru prima dată când n-o pot contrazice. Discutând des cu Mister 6%, cu siguranţă e mai informată decât mine.
Ion Predoşanu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here