Motto: „Astfel, noi nu avem să ne temem de democrație pentru că democrația ne poate da totul, dar nu poate lua nimic de la noi.”
Alexandru Vaida-Voievod, Gazeta Transilvaniei, 11/24 martie 1014
IOHANNIS, LA MÂNA PSD! Astăzi, conducerea Partidului Social Democrat va decide dacă sprijină candidatura lui Klaus Werner Iohannis pentru Parlament. Practic, social-democrații vor stabili dacă susțin proiectul pretinsului Partid Național Liberal, cărora unii precum fostul liberal adevărat – marele actor Mircea Diaconu – dat afară din ce era PNL-ul atunci de dictatorul președinte al Noului PNL Ludovic Orban – cu bunic fost șef al securității orașului Stalin și cu tată ex-șef al securității comuniste a județului Brașov – spun că nu mai are nicio legătură cu liberalismul real.
Cum spuneam, Partidul Social Democrat va lua o hotărâre dacă susține proiectul Noului PNL, care proiect ar permite candidatura la Senatul României, pe listele partidului prin care-a trecut precum gâsca prin apă a actualului Preș. Klaus Werner Iohannis, aflat la finalul celui de-al doilea mandat. Întrebat fiind cu ce se poate lăuda că a făcut în primul mandat, arogantul de Klaus Werner Iohannis a scrâșnit printre dinții lui de sas bine dezvoltat: „Am scos PSD-ul de la guvernare!” Iar acum a ajuns să se gudure pe lângă Marcel Ciolacu, un om cu scaun la cap și deloc răzbunător, ca să voteze proiectul care i-ar mai asigura o sinecură ca senator.
MARCEL CIOLACU NU SE GRĂBEȘTE! Așa pare a fi cazul președintelui Partidului Social Democrat și, totodată, prim-ministrul României, Marcel Ciolacu. PSD va decide, luni, dacă susține proiectul Noului PNL, care permite candidatura la Parlament, ca senator pe listele Noului PNL, a lui Klaus Werner Iohannis. Ședința va avea loc la sediul partidului.
„Biroul Permanent Național al PSD se reunește luni, 23 septembrie 2024, de la ora 11:00, în format fizic și on-line, la sediul central al PSD, din Șoseaua Kiseleff nr. 10”, au anunțat, duminică, reprezentanții social-democraților.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost întrebat sâmbătă dacă sprijină proiectul Noului PNL. „Părerea mea este că nu este nevoie de legislație suplimentară pentru ca domnul președinte să candideze”, a declarat Ciolacu, în timpul unei vizite la Cluj-Napoca.
„Îmi pare rău că dezamăgesc. Eu cred că în viața politică, dar și în viața executivă este bine să-ți asumi lucruri, să nu te ascunzi după decizii că lăsăm la liber votul, românii nu cred astfel de abordări. (…) Vom reuni BPN în ziua de luni, pentru a lua o decizie împreună cu colegii mei, cum este corect”, a mai răspuns Ciolacu.
El a spus că a analizat observațiile Consiliului Legislativ și a cerut specialiștilor din interiorul PSD să prezinte un punct de vedere.
„La prima vedere, după observațiile de la Consiliul Legislativ, părerea mea, dar aștept și analiza colegilor, este că nu-i nevoie de legislație suplimentară pentru domnul președinte, dacă își dorește să candideze, să candideze, cred că sunt mai mult lucruri tehnice, de strângere de semnături doar pentru dânsul fiind independent pe acele liste”, a mai adăugat Marcel Ciolacu.
PNL a depus în Parlament un proiect de lege prin care i se va permite președintelui ca în ultimele trei luni de mandat să poată candida la alegerile parlamentare.
AJUTOARE DIN ȚARĂ ȘI DIN FONDURI EUROPENE PENTRU INUNDAȚII DIN JUDEȚUL GALAȚI. Bilanțul ajutoarelor de stat pentru sinistrații din Galați a ajuns la peste 110 tone de alimente, distribuite.
Totodată, România va primi 1,5 miliarde de euro pentru reconstrucția zonelor afectate de inundații. În același timp, vor fi accesate și alte finanțări europene ca urmare a demersurilor realizate de Guvernul României, anunță europarlamentarul Victor Negrescu.
Potrivit europarlamentarului social-democrat citat, premierul român a vorbit cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre ajutorul de care are nevoie România pentru refacerea zonelor inundate.
ION PREDOȘANU
P.S. SINECURIST PE VIAȚĂ? Fostul profesoraș de fizică, fără definitivat!, la un liceu din Agnita a ajuns inspector scolar al județului Sibiu, apoi primar al Sibiului în mai multe mandate și se află la finalul celui de-al doilea mandat de președinte al României. Cum are veni, Klaus Werner Iohannis a fost toată viața bugetar! Unul care are vreo cinci-șase case în Sibiu și vreo trei vile în Statele Unite ale Americii la Miami Beach. Iar l, ca fost președinte al României, lui Klaus Werner Iohannis i se pregătește o vilă la șoseaua Kiseleff, pentru a cărei modernizare s-au cheltuit „numai” 9 milioane de euro! Trai, neneacă! (Ion Predoșanu)