Ca la noi, la nimeni / Izul de ceauşism, după 25 de ani !

448

Prea se împăunează unii de-au ajuns să-l creadă pe preşedintele României, Klaus Iohannis, un fel de Mesia al poporului. Ba că l-au votat ei, ba că fără ei Gorjul ar fi fost tot roşu, după cum titra în Campania electorală prezidenţială un ziar local al PDL.
Jucam şah cu văru-miu Gogă Nicolcioiu, care-şi zice şi Nixon, şi m-a rugat să trec pe la alţi verişori – mari admiratori ai lui Klaus Iohannis – să le dau câte-un exemplar din fiţuica portocalie pe vremuri. Ba chiar insista şi părea neîncrezător că-i voi respecta doleanţa şi să nu le pun pe foc. M-am ţinut de cuvânt.
Numai că, a doua zi, văru-miu Lăică Roşca m-a rugat să-i transmit celui care i-a trimis ziarul că Iohannis e slab. Iar el s-a înşelat. Fiind la curent cu alegerea greşită a consilierilor prezidenţiali – cazul Mihai Răzvan Ungureanu, ori Dan Mihalache ori alţi doi cu obârşii printre torţionari, păstraţi şi de foştii preşedinţi Ion Iliescu şi de Traian Băsescu -, care-l nemulţumeşte profund pe Lăică-Nicolae Roşca. Şi nu numai pe el.
O altă tărăşenie s-a produs când Tatiana Niculescu-Bran, Consilierul pentru comunicare al preşedintelui Klaus Iohannis, şi-a postat pe o reţea de socializare impresiile sale despre interiorul clădirii Palatului Cotroceni. Unul ce mai păstrează încă un iz de ceauşism şi la 25 de ani după ce Nicolae Ceauşescu a fost înlăturat de la putere printr-o Revoluţie, zic unii, lovitură de stat, afirmă alţii, dar oricum lichidat de un pluton de execuţie în urma unui simulacru de proces. Un dictator care-ar fi câştigat alegerile prezidenţiale din 2014, dac-ar mai fi trăit, aşa cum afirmau unele sondaje de opinie. Secretul este acela că Nicolae Ceauşescu şi-a iubit poporul şi ţara, cu toate relele sale.
Ultimii zece ani ai celor două mandate ale preşedintelui Traian Băsescu ne-au arătat un Regim Băsescu mult mai cumplit decât ne-am fi închipuit. El dusese corupţia pe cele mai înalte culmi, iar sistemul creat de Băsescu – prin numirea comandanţilor instituţiilor de forţă ori a procurorilor şi judecătorilor prin Decret prezidenţial – va fi greu de stârpit.
Oricare urmaş la Palatul Cotroceni al lui Traian Băsescu ar fi fost mai bun decât acela care-l copia în tot şi în toate pe Ceauşescu. La izul de ceauşism depistat prin ungherele Palatului Cotroceni, doamna Consilier prezidenţial Tatiana Niculescu-Bran n-a greşit cu nimic. Doar că mass-media băsistă i-a sărit la beregheată.
Ca unul ce nu l-am votat pe preşedintele Klaus Iohannis, totuşi, îmi menţin optimismul că domnia sa este un câştig pentru România. Pe care o iubeşte, spre deosebire de predecesorul său care-o ura! Cel puţin deocamdată!
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here