Ca la noi, la nimeni – Iritare prezidenţială!

381

Acalmia din relaţiile preşedintelui Klaus Iohannis cu prim-ministru Victor Ponta i-a deranjat, probabil, pe liderii aşa-zisei opoziţii. Şi nu-i exclus ca la îndemnul celor doi copreşedinţi ai PNL – Alina Gorghiu şi Vasile Blaga – locatarul Palatului Cotroceni să încerce o critică la adresa premierului. Ba chiar mai multe.
ATACUL DIN VINEREA NEAGRĂ. Revenit în ţară după participarea la Gdansk alături de importanţi lideri ai Uniunii Europene şi ai ţărilor membre care-au refuzat să participe la parada militară grandioasă de la Moscova, dându-le o palmă lui Vladimir Putin şi Federaţiei Ruse pentru atacurile nesăbuite asupra Ucrainei, odihnit, preşedintele Klaus Iohannis a atacat dur Guvernul. Ba pentru implementarea defectuoasă a cardurilor de sănătate – chit că vinovaţi pentru alegerea firmei de soft, ajunsă acum în insolvenţă, sunt actualii lui liberali L. Duţă şi Cristian Buşoi, doi foşti preşedinţi ai CNSAS din partea PDL!
Fără a avea accente nediplomatice, preşedintele Klaus Iohannis s-a plâns că n-a fost informat de vizita prim-ministru, Victor Ponta, în unele ţări arabe(şi nu din Arabia, cum s-a exprimat domnia sa, n.m. I.P.). Dacă ar cunoaşte mai bine Constituţia, preşedintele Iohannis ar trebui să ştie că sunt două articole în care se zice explicit că politica externă o face Guvernul, iar şeful ţării semnează tratate.
Nu-i bai, primul ministru oricum l-a informat la revenirea în România despre unele succese în relaţiile economice. Aveam nevoie de investitori cu bani, mai ales că Uniunea Europeană ne-a tăiat un miliard euro din fondurile europene pentru fapte de corupţie cu bani europeni!
CODUL SILVIC DUPĂ VREREA STRĂINILOR? Se prea poate ca Legea Codului Silvic, al cărui proiect aparţine ex-ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor – liberala Lucia Varga. Nu ştiu dacă PSD şi alianţa de la guvernare nu au schimbat proiectul, eu fiind informat că se permite tăierea în ras chiar în Rezervaţiile Naturale.
Dacă-i aşa, nu e bine. Cert este că, o firmă din Austria ce are monopolul tăierilor în ras din România s-a adresat şi prim-ministru şi Parlamentului ca să fie scoase din Codul Silvic nişte articole ce nu-i conveneau! Culmea este că Iohannis a semnat ca primarul respingerea Codului Silvic, slabii lui consilieri dând doar un copy-paste după pretenţiile firmei din Austria.
LA CODUL PENAL, IOHANNIS ARE ACEEAŞI PĂRERE CU BĂSESCU ŞI CU AMBASADELE! Singura diferenţă dintre preşedintele Klaus Iohannis şi Traian Băsescu e aceea că primul se exprimă elegant, dar cu maximă încăpăţânare, exact aşa cum i-au cerut ambasadele Marii Britanii şi SUA, iar ex-preşedintele jigneşte ca un beţivan sadea!
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here