Ca la noi, la nimeni – Iohannis, pupat Piaţa Independenţei!

389

Pierdut în spaţiu, dar cu asigurări că este în România, preşedintele Klaus Iohannis nu s-a mai arătat la faţă până ieri. Când l-a poftit la Palatul Cotroceni pe Primul ministru, Victor Ponta. Cu care, conform unui comunicat sec şi anost al Administraţiei Prezidenţiale a discutat şi problema Codului Fiscal, dar şi o agendă a priorităţilor legislative din toamna acestui an.
Comunicatul a fost puţin mincinos, dar prin omisiune. N-a zis nimic de prezenţa la întâlnirea celor doi a Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Nici de o altă invitaţie, pe şestache a vicepremierului Gabriel Oprea. Tot la Cotroceni, dar neconfirmată decât „pe surse”. Şi am fi rămas în ceaţă, cum ziceam, comunicatul fiind sec şi anost ca un vin prost.
Fiind încă o vară, chiar dacă e răcoroasă, ceaţa nu apare. Ne-a limpezit mintea o declaraţie a premierului la şedinţa săptămânală de Guvern: „Este important pentru noi că ne-am înţeles ca TVA să scadă la 20%. Am discutat cu Klaus Iohannis şi cu Mugur Isărescu şi sper ca Parlamentul să ţină cont de opinia noastră tehnocrată.”
Presarii grăbiţi au şi anunţat că Ponta a făcut pasul înapoi. Ceea ce este total fals. Pasul înapoi l-a comis autorul cărţii Pas cu pas. Nu i-au reuşit cacealmalele cu chemarea primului ministru la DNA, cu cererea sa inoportună şi total neconstituţională a „Demisiei”, coincidenţa chemării la DNA a premierului cu depunerea moţiunii de cenzură nu i-au folosit la nimic. Nici preşedintelui, nici pretinsului PNL – în fapt, noul PDL -, nici ţărişoarei numită încă România. Dare în care la o Biserică Reformată din Cluj-Napoca, inaugurată în prezenţa primarului Emil Boc, s-a intonat Imnul Ungariei. Iar preşedinţia n-a reacţionat în nici un fel! Chit că pe lângă banii europeni, acolo s-au cheltuit şi bani ai guvernului României, dar şi din partea guvernului Ungariei.
Schimbarea la faţă a preşedintelui, mai scorţos şi cinic, fără rictusul acela ce ţinea loc de zâmbet, vine şi pe fondul declaraţiilor preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor. Care n-are chef să nu voteze Codul Fiscal şi nici să vină la guvernare. Fiind ocupat cu pregătirea alegerilor de anul viitor.
„Sfaturile” marilor finanţişti Alina Gorghiu şi Vasile Blaga cu trecerea la reducerea TVA-ului în trepte, după ce ei ceruseră 19%, sunt basme de adormit copiii. Ba mai mult, chiar ieri, pupila preşedintelui – Alina Gorghiu-Dej – ne-a anunţat că după începerea sesiunii de toamnă a Parlamentului va vorbi cu UDMR şi cu UNPR dacă vor să semneze o altă moţiune de cenzură. Numai că nici Gabriel Oprea şi nici Kelemen Hunor nu sunt în politică de ieri, de azi. Îi duce capul cu mult mai mult decât pe Alinuţa.
Şi cu reducerea TVA la 20% se revine exact la ceea ce susţinuse Guvernul Ponta. Greşesc cumva? Oare preşedintele Klaus Iohannis va recunoaşte vreodată faptul că mai comite şi gafe imense? Până acum a făcut destule. Inclusiv pe aceea, neconstituţională şi ea, de a se substitui preşedintelui PNL!!
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here