Ca la noi, la nimeni – Iohannis, mai rău ca Dodon!

659

De aici, de la București, de unde mă aflu încercuit de zăpadă și de ger, mă bucur că mai mulți compatrioți de-ai mei nu l-au uitat pe Poetul Nepereche – Mihai Eminescu și l-au omagiat cum se cuvine.
Îl rog să mă ierte pe doctorul în istorie, dacă nu mă înșel, ori în etnografie – muzeograful Dr. Albinel Firescu că marți n-am izbutit să ajung la Târgu-Jiu, la Muzeul de Istorie „Alexandru Ștefulescu”, unde prof.dr. Zenovie Cârlugea, membru al Uniunii Scriitorilor din România, și organizatorul Dr. Albinel Firescu(care m-a sunat să mă invite) lansau o carte chiar de Ziua Națională a Culturii Române, care este 15 ianuarie – Ziua de naștere a lui Mihai Eminescu.
Cu mult timp înaintea altora, și aici mă refer în special la un politician demagog care, luni, a acordat niște premii de Ziua Culturii Naționale, fără a aminti măcar numele Poetului Național Mihai Eminescu, prof.univ.dr. Dan Voiculescu a organizat un eveniment omagial și a scris niște cuvinte de suflet românesc despre tinerii de azi, făuritorii României de mâine.
Cum spuneam, e vorba de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, ce a organizat în seara de 14 ianuarie 2019 un eveniment dedicat lui Mihai Eminescu. Pe pagina de Facebook a domniei sale, între altele, Dan Voiculescu a scris: „Pasiunea și dezinvoltura cu care elevii și studenții vorbesc despre Mihai Eminescu demonstrează uriașul potențial intelectual al acestei națiuni. Dacă beneficiază de modele ale superlativului, am convingerea că tinerii români – deștepți, educați, energici – vor scoate națiunea noastră din labirintul mediocrității.”
Nu mă grăbesc să redau și ceva din Mesajul Președintelui PSD, Liviu Dragnea, Președinte al Camerei Deputaților, mărginindu-mă să remarc, totuși, faptul că, deși este în concediu, a salutat Ziua Culturii Naționale și Ziua Nașterii Poetului Național Mihai Eminescu.
Cu toate că se afla la Parlamentul European, primul ministru Viorica Dăncilă unde-a ținut un discurs curajos din care redau doar o propoziție: „Resimt un tratament inegal față de România!”, după ce mai de dimineață a transmis un mesaj și pentru Ziua Națională a Culturii Române din care redau următoarele: „Ziua Culturii Naționale invită la reflecție asupra României și a românismului, asupra tradițiilor și credințelor noastre de care suntem mândri, pe care avem datoria să le respectăm, să le apărăm și să le facem cunoscute în întreaga lume. Este un prilej să medităm la rolul fundamental al culturii în unitatea națiunii române, în dezvoltarea societății și a fiecăruia dintre noi.(…) În numele Guvernului României, adresez cu această ocazie mulțumiri românilor de pretutindeni pentru contribuția pe care o aduc, zi de zi, la păstrarea și afirmarea patrimoniului cultural, a valorilor și tradițiilor românești.”
La loc de cinste s-a desfășurat o manifestare organizată de Academia Română la Ateneul Român, sub cupola căruia a glăsuit și unul dintre marii istorici ai acestei țări, Președintele Academiei Române – acad.dr. Ioan Aurel Pop. Un nume ce ne-ar bucura să fie viitorul Președinte al României. Căci, din păcate, din 1990, Republica România n-a avut parte de niciun președinte român!
ION PREDOȘANU

P.S. Spre rușinea lui, Bizarul Individ numit Werner Klaus Iohannis nu respectă Constituția și își face de cap, ca o marionetă ce pretinde că conduce Colonia numită România. Și refuză iarăși doi miniștri dintre cei propuși de Guvernul țării, probabil inamice Germaniei, – numită încă România! Cât privește participarea lui la Ziua Națională a Culturii la Ateneul Român, abia a amintit odată de Mihai Eminescu. Președintele Republicii Moldova a vorbit la Chișinău mai mult, dar a tras spuza pe turta lui. Cică Mihai Eminescu s-a născut în Moldova și apoi și-a încheiat socotelile cu viața la București! (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here