Ca la noi, la nimeni / “Interesul naţional”, sau Păcatul Naţional ?!

370

Am avut şansa să scriu despre Mitropolitul Clujului, Feleacului şi Vadului, Înalt Prea Sfinţia Sa Bartolomeu Anania, plecat între timp la Domnul. Fost mare învăţat întru cele duhovniceşti, ÎPS Bartolomeu a tradus pentru prima dată în limba română Biblia. Ca scriitor respectat îşi semna opera cu numele de mirean, cu Valeriu Anania.
Într-o vreme aveam o rubrică zilnică pe o pagină a Jurnalului Naţional, în alt format, director fiind pe atunci actualul demisionar – spre regretul meu – Marius Tucă. Rubrica se numea Omul Zilei şi, mai rar Omul negru al Zilei şi consta într-o fotografie portret a eroului acelei zile, completată de un comentariu de vreo 20 de rânduri. La vremea respectivă, ÎPS Bartolomeu opinase că preoţii ar trebui să se implice în viaţa socială a comunităţii şi, de ce nu, chiar în politică. La slujba duminicală de ieri, Preotul Paroh din Peştişani – Dumitru Florin Radu a făcut un apel la mai multă responsabilitate din partea oamenilor la alegeri. Lipsa de informaţii în privinţa aleşilor fiind păcate mici care însumate produc păcate mult mai mari la nivelul ţării. Ori noi, credincioşii, trebuie să-l iubim pe Dumnezeu şi adevărul. Pentru păcatele noastre mici sau mari, Dumnezeu e iertător. Dar ce ne facem cu Ţara ce ajunge, şi din vina noastră, mai exact a voturilor/păcatelor noastre, pe mâna unor neisprăviţi ce se bat cu pumnii-n piept că ei reprezintă „interesul naţional”!
E de la sine înţeles, micile noastre păcate din faţa urnelor devin Păcate mari la nivelul Ţării în care trăim.
*
Făcând o mică analogie, aceia care se bat cu cărămida-n piept că reprezintă „interesul naţional” sunt, de fapt, nişte farseuri care n-au ajuns niciodată în faţa electoratului. Mă refer la UNPR-ul „Generalului făcut la apelul de seară”, Gabriel Oprea, devenit conjuctural prim ministru interimar al României. Iar cum prin România interimatele au prostul obicei de a deveni definitive, fiind pe placul lui Klaus Iohannis, preşedintele lucrului bine făcut(!?), şi al Noului PDL sau al Noului PNL, cu toţii fiind autorii „Proiectului liberal fără de proiect!”
*
După cum se ştie, Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală au fost votate de Parlament prin consensul tuturor partidelor. Codul Fiscal prevede, printre altele, eliminarea „taxei de stâlp”, şi a supraaccizei la carburanţi, scăderea impozitului pe dividende, majorarea plafonului de deductibilitate pentru asigurările private de sănătate, şi dă posibilitatea primăriilor să majoreze cu 50% nivelul taxelor locale, în timp ce impozitul pe terenurile nelucrate poate creşte cu 500%.
Cele două Coduri se află la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Curios, Preşedinlele „Pas cu pas”, în fapt „Băsist cu băsist” întârzie s-o facă. Promulgarea. Adversarii independenţei noastre economice se opun. Cred că e vorba de FMI, în primul rând, de Banca Mondială, mai puţin, şi de Comisia Europeană, la şedinţele căreia suntem reprezentaţi şi când problemele sunt de natură economică, deci de competenţa primului ministru, tot de Preşedintele României, Klaus Iohannis. Exact ca pe vremea ex-ului Traian Băsescu!
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here