Motto: „Să ai mereu încredere în instinctul tău. Dacă simți că ceva nu este în regulă, de obicei așa e!” – Mihai Eminescu
S-a tot vorbit despre faptul că anunțarea de către prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a creșterii salariului minim pe economie la 3.700 de lei, începând cu 1 iunie 2024, s-ar fi făcut fără ca pretinșii liberali să fi fost consultați. Nimic mai neadevărat!
CUM STĂ TREABA CU SALARIUL MINIM? Realitatea este cu totul alta, iar cârtitorii pretinși liberali care tot caută nod în papură colegilor de guvernare sunt doar niște mici lătrăi aflați în campanie electorală. Sigur pe el, premierul Marcel Ciolacu a și declarat: „Decizia de majorare a salariului minim pe economie a fost decisă împreună, pe 15 decembrie anul trecut.”
„E o decizie luată – cred – pe data de 15 decembrie, în coaliție, de noi toți, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de lei de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie la 3.700 de lei”, a spus, luni, premierul Marcel Ciolacu. „Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia cu adevărat împreună, cu partenerii sociali, cu sindicatele de guvern, să fi fost altă decizie. Eu am respectat această decizie”, spune Marcel Ciolacu.
În ceea ce privește cei 200 de lei neimpozabili, premierul afirmă că „există o lege, e adevărat, cu caracter temporar, care se termină pe data de 31 decembrie.”
Potrivit unor informații apărute în spațiul public, liberalii acuză PSD și pe premierul Marcel Ciolacu pentru că a anunțat majorarea, deși înțelegerea în coaliție era ca discuția să aibă loc după alegerile din 9 iunie.
ȘEDINȚĂ DE URGENȚĂ LA GUVERN. În vreme ce președintele pretinsului Partid Național Liberal, Nicolae Ciucă, își vede de treabă și pare că a intrat deja în campania electorală prezidențială din 15-29 septembrie, mergând pe toate filialele PNL din țară, lansându-și cartea „Un ostaș în slujba țării” și declară că partidul i-ar fi cerut să candideze la alegerile prezidențiale, ei bine, Nicolae Ciucă nu se coboară la nivelul mărunt al colegilor săi care critică PSD și pe liderul său, Marcel Ciolacu.
În ședința de irgență a Guvernului Ciolacu, luni, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a prezentat situația și analiza de impact a creșterii salariului minim pe economie de la 3.300 de lei la 3.700 de lei.
BĂSESCU SE DEZICE DE COLDEA! Anchetatul general SRI în rezervă – Florian Coldea a ieșit luni la Poliție să dea cu subsemnatul, el fiind consemnat la domiciliu. Prilej cu care le-a spus jurnaliștilor că el este nevinovat și speră ca justiția să-și facă datoria. În vreme ce generalul SRI(r) Florian Coldea pare că a căpătat mai mult curaj, cățeii îl mai latră. Nu mai contează că în dosarul penal deschis la DNA, în urma denunțului unui om de afaceri, mai este prins și generalul SRI(r) Dumitru Dumbravă și, pe interceptări apare și Laura Codruța Kovesi, dar și liderul AUR Claudiu Târziu. „Imparțialul” ex-președinte Traian Băsescu se dezice de Florian Coldea și spune: „Omul e infractor, dar pensionar. El umblă ba pe la Monaco, ba prin Dubai. Ce-o căuta pe acolo unul care încă deține importante secrete de stat?”
Într-o interceptare, generalul SRI(r) Dumitru Dumbravă ne spune, destul de optimist, că: „După alegeri se va reface osatura statului (paralel?, cumva?!, n.m. I. P.)
Ce se va alege cu libertatea generalilor Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, ca și a avocatului Doru Trăilă vom vedea. Oricum, situația e groasă rău și seamănă cu a unui ghem deșirat!
ION PREDOȘANU