Ca la noi, la nimeni – Indiferent de premier, PSD la guvernare aduce liniște!

677
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Guvernul este încercarea umană de a mandata bunăstarea și de a asigura corectitudinea”. – Neale Donald Walsch, Din Conversații cu Dumnezeu, vol. II (1997)

Față de realitatea adevărată a negocierilor de marți, discuțiile s-au purtat între Partidul Social Democrat – cel cu 157 de parlamentari -, pretinsul Partid Național Liberal – vreo 115, dacă nu cumva și mai puțini, parlamentari rămași după plecarea „Găștii” Orban Ludovic – și, îmi cer iertăciune că i-am uitat, cei de la UDMR – pare-mi-se vreo 80 de parlamentari. Cum ar veni, o majoritate solidă și care-ar da stabilitate și forță unui Guvern care să scoată țara din iarnă și din crizele prin care trece – pandemică, economică, energetică și chiar socială.
BLOCAJ LA NEGOCIERI. Mă rog, prima zi, marți, a negocierilor între trei partide ce încă nu constituie o alianță, nici măcar de guvernare, s-ar părea că a fost mai degrabă una exploratorie. Și-au prezentat fiecare principiile la care țin, destul de greu de armonizat, iar miercuri au trecut la problemele economice și ale justiției, pe care le-au analizat.
Normal, cei mai vocali au fost liderii delegațiilor: Marcel Ciolacu, din partea PSD; Florin Cîțu de la PNL și Hunor Kelemen de la UDMR.
Să-i dăm cuvântul ultimului din lista celor trei corifei, mai ales că liderii UDMR s-au dovedit, în mai multe rânduri, mai echilibrați și, oricum, mai puțin bănuiți de orgolii deșarte.
Așa, de pildă, Hunor Kelemen explică discuțiile despre formarea noului guvern: „Ne-am blocat la discuția pe premier.”
În sensul că PNL nu acceptă ca PSD să vină cu propunere de premier, iar PSD nu acceptă PNL cu propunere de premier, spune președintele UDMR, Hunor Kelemen, cu privire la negocierile dintre cele trei partide pentru formarea unei alianțe guvernamentale.
PREMIER PRIN ROTAȚIE?! „Este o soluție (premier prin rotație, n.m. I.P.) și nu am încercat-o niciodată. Se poate încerca, nu spun că este o soluție bizară. Aici ne-am blocat. PNL nu acceptă ca PSD să vină cu propunerea de premier, PSD nu acceptă PNL cu propunere de premier. Ambele partide vor să fie desemnat premier președintele partidului. S-a propus o rotație în trei; se poate și premier independent. Era discuția să fiu și eu. Nu contează câte luni. Dacă începe UDMR, ceilalți sunt salvați pentru că după aceea poate să vină și PNL, și PSD. Problema este cine începe. Nu știu cine ar putea fi premier independent. Depinde de personalitatea premierului”, a spus Hunor Kelemen, la Digi24.ro.
El admite că se poate guverna și cu premier independent, dar va fi foarte greu.
„Nu știu cine ar accepta o astfel de variantă. Au fost creionate câteva alternative. Trebuie să mergem la președinte pentru că el desemnează. Deocamdată, nu există o înțelegere pe acest subiect. Nu o să ne împiedicăm de persoana premierului”, a adăugat liderul UDMR.
„Eu nu cred că mă va desemna președintele Iohannis, deci pot să fiu destul de relaxat. În interiorul UDMR nu există o competiție pentru putere. La celelalte partide s-ar putea să apară foarte repede.”, mai spune Hunor Kelemen, conform Mediafax.
LINIȘTEA ROMÂNILOR, LINIȘTEA LUI IOHANNIS! Este cert că Președintele Klaus Werner Iohannis își dorește un Guvern PSD-PNL. Astfel, s-ar stinge conflictele politice, în special cele legate de programele economice de guvernare. Și, în plus, ar dispărea teama președintelui Iohannis de o posibilă suspendare a sa, teamă pe care, oricum, social-democrații nu o agreează. Ei fiind preocupați de salvarea țării, măsuri sociale și trecerea cetățenilor peste o iarnă grea cu multe și greu de suportat tarife la energia electrică și la gazele naturale.
ION PREDOȘANU

P.S. CRESC ALARMANT INFLAȚIA ȘI ROBOR-UL. Inflația a urcat la 7,9%, în luna octombrie. Și indicele ROBOR crește alarmant la 3 luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă. ROBOR-ul a crescut, miercuri, la 2,55% pe an, de la 2,48% cât era marți, arată sursele BNR. (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.