Ca la noi, la nimeni – Indexarea pensiilor militare, „praf în ochi”

552
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Un prost este un om care nu se răzgândește niciodată.”Winston Churchill

Legea indexării pensiilor militare se dovedește a fi doar „praf în ochi”. S-a votat, dar nu se va putea aplica niciodată. Camera Deputaților a adoptat, marți, proiectul de modificare a legii pensiilor militare, astfel încât acestea ar urma să fie indexate în raport cu solda sau salariul de grad sau funcție. Calculele unor specialiști din structurile militare arată, însă, că legea nu va fi aplicată, la fel cum s-a întâmplat, de la început, cu cea care stabilește cuantumul pensiilor militare – Legea nr. 223/2015 – care, deși a fost promulgată, s-a aplicat parțial. De aici au pornit, de fapt, toate tensiunile din sistem, pentru că pensionarii militari nu beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația în vigoare, din pricina unor prorogări succesive care le-au și redus veniturile.
FALSA SINTAGMĂ A „PENSIILOR SPECIALE NESIMȚITE”, LA FOȘTII MILITARI! Pensionarii militari nu-și primesc integral drepturile bănești, din cauza neaplicării în integralitate a Legii nr. 223/2015, dar în paralel s-a lansat celebrul slogan care a convins aproape pe toată lumea că toți cei care ies la pensiile din structurile de apărare au „pensii speciale nesimțite”. Mai mult, pensiile lor nici măcar nu s-au indexat cu rata inflației, precum cele civile. Acum s-a votat un prim proiect de lege pentru indexarea pensiilor militare, dar cineva a reintrodus în textul legii un amendament care ar putea anula legea, deși fusese discutat și eliminat.
Marți, Camera Deputaților a votat o modificare legislativă pentru indexarea pensiilor militare, dar aceasta ar putea rămâne doar „praf în ochi” pentru militari înainte de alegeri. „Acest proiect nu va ajunge să producă efectele pe care ni le dorim. Unul dintre contestatarii proiectului, deputatul Bogdan Rodeanu, de la USR(Uniunea Sabotați România!), a semnalat destul de pertinent (părerea mea, I.P.) situația în care se află acest proiect, care a primit aviz negativ de la consiliul legislativ și ai cărui inițiatori (grupul PNL) au ales să ignore solicitările enunțate de șeful Consiliului.
INCERTITUDINI, ÎN LOC DE CLARIFICĂRI! Potrivit documentului, inițiatorii Plx540/2024 ar fi trebuit să ofere niște clarificări, lucru pe care nu l-au făcut, iar acesta este un motiv pentru care cred că domnul Rodeanu consideră, fără drept de tăgadă, că proiectul va fi declarat neconstituțional”, a explicat Georgeta Gheorghe, președintele Asociației Rezerviștilor Militari din Interne și Apărare – ARMIA.
Ea mai arată că legea va fi în mod cert trimisă la CCR de către USR, pentru că a putut observa încă de la dezbateri ce reacții și argumente au avut reprezentanții acestui partid. „Deputatul USR a oferit exemplele altor acte normative declarate neconstituționale pentru că nu au respectat solicitarea Consiliului Legislativ, iar deputatul Claudiu Năsui nu a ratat nici de data asta ocazia să exerseze pronunția articulată și cu accent foarte sonor a sintagmei „pensii speciale”. Cred că face parte deja dintr-un exercițiu de dicție, pentru că a ținut morțiș să enunțe de mai multe ori (chiar prea multe, aș crede) că „militarii încasează pensii speciale, iar inechitățile nu sunt din interiorul sistemului de pensii militare, ci între pensiile publice și cele speciale”, le-a explicat liderul ARMIA.
AMENDAMENT NECONSTITUȚIONAL, REINTRODUS ȘI VOTAT. Militarii așteaptă acum soluții salvatoare, deși au putut vedea cum nici măcar nu s-a ținut seama de amendamentele lor la votul din Camera Deputaților. „În fine, una peste alta, proiectul a trecut de comisiile de specialitate, a fost votat în plenul Camerei Deputaților și va pleca la Senat. Proiectul are încă nevoie de ajustări, pentru care ARMIA se va asigura că vor fi introduse propuneri, dar sentimentul că deznodământul este deja hotărât în defavoarea foștilor militari nu dispare”, a mai declarat președinta ARMIA.
ION PREDOȘANU

P.S. VESTE BUNĂ! Sistemul energetic este pregătit pentru sezonul rece, a declarat marți, ministrul energiei, Sebastian Burduja. VESTE REA. De duminică, scad temperaturile și cu câte zece grade de la o zi la alta. Deci, vine frigul!(Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.