Ca la noi, la nimeni – Incompetența neagră a Guvernului PNL-Orban!

683
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „A păcătui prin tăcere în loc de a protesta, îi face pe oameni lași.”
Ella Wheeler Wilcox

Orice s-ar spune, faptul că, de mai multe zile la rând, România depășește cu mult mia de infectați în 24 de ore ne arată faptul că Guvernul LuCOVID a scăpat frâiele pandemiei din mâini. De unde, pe la începutul lui martie, însuși Comandantul Suprem al acestei năpăstuite țări – președintele Klaus Werner Iohannis – vorbea de o gripă ușoară și clama pe unde apuca necesitatea alegerilor anticipate arată că, de fapt, autoritățile au pierdut cel puțin vreo trei săptămâni din pregătirea luptei contra pandemiei.
Iar dacă, tot în acele vremuri, se vorbea de o superbă strategie a României împotriva COVID-19 nu era decât o minciună gogonată. Atâta vreme cât cumplitul virus a ajuns în țara noastră tot cu acele trei săptămâni întârziere. De care întârziere autoritățile nu au profitat.
Ba mai mult, în loc să se achiziționeze măști și echipamente pentru protecția cadrelor medicale măcar, iată că acestea nu au ajuns la cei care de patru-cinci luni de zile se află în linia întâi nici astăzi. Cazurile de infectare a medicilor și cadrelor medicale nu au dispărut nici acum. Și nu mă refer numai la spitalul din orășelul Făget (localitate intrată în carantină!!!), din județul Timiș, ci chiar la Spitalul Județean de Urgență al județului Galați. Unde nu-i exclus, ca din cauza focarelor, chiar județul Galați să fie băgat în carantină! Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a lansat un mesaj DUR penbtru Orban: „Să informeze URGENT Parlamentul. Să lase BÂJBÂIALA”.
„Ludovic Orban trebuie să informeze urgent Parlamentul dacă a scăpat de sub control pandemia și se impune amânarea alegerilor locale și a deschiderii școlilor!
Septembrie vine cu aceste două mari provocări, iar Orban nu se mai poate ascunde la nesfârșit în spatele propriilor interese electorale. Trebuie să le spună românilor ce are de gând! Sunt răspunsuri care trebuie date acum, nu în ultima zi, așa cum a făcut în toată această perioadă, când a lăsat vid legislativ de două ori din cauza incompetenței și delăsării Guvernului său. Orban trebuie să lase bâjbâiala și să spună clar care este perspectiva. Se deschid sau nu școlile?! Se fac sau nu se fac alegeri?!”, a scris președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, pe pagina de Facebook a domniei sale.”
Așa cum se agravează situația cu peste mia de infectați cu SARS-CoV-2 zilnic, nu este exclusă intrarea pentru a treia lună în acest an în Stare de Urgență. Că deh, Guvernul Iohannis-Orban fie el și incompetent are susținerea Marelui Mahăr de la Palatul Cotroceni. Iar vorbele lui James Cook sun valabile: „Nu subestima niciodată incompetența unui guvern”.
ION PREDOȘANU

P.S. Autoritățile nu par, ci sunt de-adevăratelea paralizate: poliția și jandarmeria nu există sau au ordin să nu intervină. La ravagiile și înghesuielile de pe litoral, din cluburile de noapte, ori la Întronizarea de la Suceava sau de la protestele enoriașilor contra unui preot hapsân de la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva, din Iași. (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.