Nu sunt economist de profesie, aşa că vă rog să nu vă aşteptaţi la o analiză a gândirii economice a aceluia pe care-l preţuim atâta ca Poet Naţional Nepereche, ca făuritor al limbii române literare. Şi, în primul rând, un mare român. Mai ales prin articolele sale gazetăreşti, publicate în ziarul Timpul, al cărui prim redactor a fost mai mulţi ani.
Am participat la o manifestare dedicată Zilei Naţionale a Culturii, legiferată astfel de către Parlamentul României, în anul 2010, la propunerea academicianului Eugen Simion şi sărbătorită începând cu 15 ianuarie 2011. Exact ziua în care s-a născut Mihai Eminescu. Şi acolo am avut surpriza ca prof.univ.dr. Moise Bojincă, fostul Rector al Universităţii „Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu, să se prezinte extrem de documentat asupra vieţii marelui Eminescu, dar şi a gândirii economice a celui care a dat un sens dezvoltării ţării.
Dacă, la acea vreme, gazetarul Mihai Eminescu aprecia că singurii care produc ceva concret sunt ţăranii, ei bine, tot Măria Sa gazetarul atrăgea atenţia că este extrem de necesară dezvoltarea industriei. Fără a reţine din memorie citatul cu pricina, Mihai Eminescu cerea să avem o industrie care să producă măcar necesităţile interne ale României. Mai nou, ne tot lăudăm cu creşterea economică a mai mare dintre ţările Uniunii Europene. Chit că, vorba analistului economic Ilie Şerbănescu, profesor universitar doctor ex-ministru, nimic din industrie nu-i mai aparţine României şi la fel ca în cazul băncilor – majoritatea cu capital străin – profitul pleacă pe alte meleaguri.
Chiar dacă tinerele generaţii de literaţi au idei năstruşnice privind naţionalismul lui Mihai Eminescu, pe care nu-l înţeleg ca lumea, lăsându-l cu opera încă fără o ediţie critică definitivă, păcatul este al lor. Şi Mihai Eminescu, la fel ca prietenul său I.L. Caragiale sunt contemporanii noştri prin acuitatea şi actualitatea celor susţinute de cei doi.
Iar Mihai Eminescu nu este doar un fin analist economic, ci şi unul extrem de actual în domeniul politichiei româneşti. Cum altfel am putea interpreta următoarele ziceri: „S-au zidit fără îndoială multe palate în Bucureşti, s-a înmulţit numărul acelora care trăiesc numai în capitală sau numai în străinătate; ţara munceşte înzecit pentru a întreţine absenteismul şi luxul, precum pătura numeroasă de oameni care şi-au făcut din politică o profesie lucrativă.”
Îndemnul din titlu – înapoi la Eminescu – nu-i chiar deloc o exagerare. Şi, cum am spus mai sus, nu-i vorba doar despre Poetul Naţional Nepereche, ci evident despre minunatele sale învăţături în domeniul economic.
ION PREDOŞANU
