Ca la noi, la nimeni – În dispreţul Slugoiului Occidentului

420

Mai toate marile publicaţii internaţionale şi agenţiile de presă semnalează eforturile cu care Traian Băsescu încearcă să se ţină deoparte – cel puţin aparent – de Cazul Mircea Băsescu. Fratele interlop ce a recunoscut, în sfârşit, că a luat bani din partea altui mare interlop – Bercea Mondial. Cum e cunoscut după poreclă.
Situaţia erste complexă şi datează de prin 2011, fiind greu de acceptat afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu, în fapt, Guvernator al Coloniei numită încă România. În dispreţul celor 7,4 milioane de votanţi care-au cerut, în 29 iulie 2012, demiterea sa. Sigur, demersul Preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, al doilea om în stat, pentru solicitarea de către senatori a demisiei de onoare a lui Traian Băsescu merită salutată. La fel cum vor încerca şi camerele reunite ale Parlamentului României. La obrazul gros pe care-l are individul ce se comportă ca unul mai presus de lege, mai exact cu apucături dictatoriale, nimic nu ne mai miră. Pe lângă fratele puşcăriabil, Traian Băsescu mai are în familie şi un ginere – Radu Pricop -, pe care se preface că nu ştie nici măcar cum îl cheamă, pocindu-i numele în Pricopie, ginere aflat în vizorul parchetului pentru încercarea de a frauda statul cu 10 milioane de euro.
Ne-am tot gândit dacă nu-i acordăm o prea mare importanţă ipochimenului. Totuşi, dacă şi presa internaţională vorbeşte despre Mircea Băsescu şi al său frate – un fel de „Cappo di tutti capi” – n-avem încotro. Din moment ce la refererendumul pentru destituirea sa a fost ajutat de cancelariile occidentale şi în special de conducerea PPE-istă a Comisiei Europene şi a Uniunii Europene, parţial cu complicitatea unora din ţară – ministrul de Interne de atunci, Ioan Rus, ştie de ce!, plus rezultatele nepublicate ale unui recensământ efectuat de vinovata conducere a Institutului Naţional de Statistică – INS ţinând de Guvern – insul TB are obligaţii faţă de popularii europeni. Nu faţă de ţărişoara noastră. Care, se pare, nu-i şi a lui. Decât formal.
Din moment ce Curtea Constituţională a României s-a exprimat cine să meargă la Bruxelles, solicitarea primului ministru, Victor Ponta, de a merge domnia sa, acolo discutându-se probleme ce ţin de Guvern,  este bine că s-a făcut. Din păcate, răspunsul va fi unul incorect, ştiindu-se că întreaga CCR este la picioarele Băsescului. Încă vreo câteva luni. Şi gata!
Ion Predoşanu

P.S. Ca şi atunci când a mers la Beijing însoţit de o echipă guvernamentală, primul ministru Victor Ponta a efectuat o vizită la Tel Aviv. Unde, ieri, primul ministru al României, Victor Ponta, a condus o şedinţă comună a Cabinetului Ponta, împreună cu primul ministru al Statului Israel, Benjamin Netanyahu şi guvernul său. Obiectivele principale ale reuniunii fiind consolidarea dialogului politic bilateral şi amplificarea cooperării sectoriale şi strategice ale celor două state (Ion Predoşanu)

1 COMENTARIU

  1. Asa nea Predo , sa l infierati cu manie proletara pe dictatoru’ Base si sa l ridicati in slavi pe mult iubitul si stimatul W Ponta , cel mai iubit si stimat fiu al poporului . (glumesc desigur ).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here