Ca la noi, la nimeni – Iadul nostru, cel de toate zilele!

781
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Dacă mi-aș face inventarul zilelor, probabil n-aș găsi nici măcar una în care să nu facă, singură, cât mai multe iaduri la un loc.” – Emil Cioran

Pentru cine nu știe, numele marelui Emil Cioran este legat se Sibiu, urbe în care l-a avut prieten intim și de idei pe imensul filosof român Constantin Noica. Amândurora le plăcea cartea, dar și viața. Care viață i-a dus, la un moment dat să se îndrăgostească de aceeași femeie. Nici nu mai conta faptul că distinsa era o doamnă măritată cu un maior. Emil Cioran a mers la Paris și a cucerit Orașul luminilor cu inteligența lui sclipitoare și cu un talent scriitoricesc aparte. Când, peste ani, un amic de-al meu a ajuns la Paris și a stat vreo nouă ore la taifas cu Emil Cioran la fostul sibian acasă, când să-și ia la revedere, în ușă, românașului i-a scăpat o vorbă. Cum că tânărul și insistentul Constantin Noica a izbutit să se iubească cu acea superbă femeie, la care-i rămăsese gândul unei dragoste neîmplinite a lui Cioran, din curiozitate și din gelozie, au mai stat la palavre vreo trei ore, în picioare, la ușa apartamentului.
Despre sibienii contemporani nouă, și aici mă refer la Klaus Werner Iohannis, Dan Barna ori Raluca Turcan, n-am auzit nici să fie prieteni și nici prea îndrăgostiți de carte. Sau de viață. Ajunși la putere, se susțin unii pe alții, dar fiecare își vede de interesele lui!
N-aș zice că trăim vremuri bune, ci unele cumplit de tulburi. Atât în viața politică, dar mai ales în viața socială și economică. Alde Florin Cîțu, ca marionetă a Păpușarului Șef, ne dă ca sigur că ne merge bine și economia duduie. Nu-mi dau seama cum, dar și Preș. Klaus Werner Iohannis îi ține isonul. Ba că economia și-a revenit, ba că am scăpat de pandemie.
Când colo, nici vorbă. Ca dovadă, leul o ia la vale în lupta pierdută cu moneda Euro. Iar pandemia n-a plecat niciodată din România, ci ne-a dat un scurt prilej de oarecare liniște. În care-ar fi trebuit ca GuWernerul Meu Iohannis-Cîțu să se ocupe măcar nițel și de prevenția infectării cu cumplitul COVID-! N-au făcut-o, iar curând ne paște al patrulea val al pandemiei. Adică o infectare cu un virus mai agresiv și mai periculos, varianta Delta a COVID-19!
Și cum la omul sărac nici boii nu trag, țara trece prin temperaturi, ploi și vijelii extreme.
Anul trecut a fost secetă, dar totuși s-a făcut grâul și pâinea a fost menținută la un preț acceptabil. De data aceasta, grâul a fost tăvălit de vânturile groaznice și de vijelii, trântit la pământ. De unde nu s-a mai ridicat. Iar bobul grâului din această vară caniculară este mai pirpiriu și fără consistență. De unde în alți ani se obțineau și 7 tone de grâu la hectar, acum dacă se vor strânge în jur de 3.000 de kilograme de grâu la hectar.
Ne-am săturat de averse ce vor avea și caracter torențial, de descărcări electrice, de intensificări ale vântului, de vijelii și de grindină. În cele mai blânde situații, cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25-40 de litri/mp. Și mă refer doar la vremea de azi, joi, 5 august, ora 10:00, și până mâine, vineri, 6 august, la aceeași oră!
Aproape toată țara intră sub Cod portocaliu de vijelii puternice, cu rafale de peste 100 km/h. Acestea, împreună cu ploile torențiale cuprind cam tot teritoriul României.
Adică, vom avea iadul pe Pământ!
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.