Ca la noi, la nimeni – Herr Iohannis i-a furat lui Crin, Partidul Naţional Liberal şi somnul!

395

Mai nou, candidatul Alianţei Creştin Liberal – Klaus Iohannis, preşedinte al PNL după ce i-a luat scaunul de sub el fostului lider liberal Crin Antonescu, începe să semene din ce în ce mai mult cu aliatul lui de nădejde Traian Băsescu.
„Educatul” profesoraş de fizică nemţească ne arată că ştie să şi înjure ca la uşa cortului: „Cretinătăţi, mizerii, mârlănie pesedistă, minciuni”. Cam aşa sună presupusele „argumente” ale lui Iohannis pentru a ne arăta că merită să fie preşedintele României. Aşa ar vrea domnia sa să respingă îngrijorarea legitimă faţă de ideile şi sloganurile antiromâneşti exprimate la mitingurile organizate de PDFL şi PNL la Cluj ori la Timişoara. La Cluj, un student de la Budapesta a adus 5.000 de participanţi la proteste. El uită că aliata lui Monica Macovei este o apropiată a magnatului Gyorgy-George Soros. Şi tot ca susţinători îi mai are pe antiromânii Tokes Laszlo şi Silagyi Zolt, cărora însuşi Iohannis le-a mulţumit pe twiter pentru „sprijin şi încredere”. Apoi şi-a dat seama de gafă şi, probabil, sfătuit de vreun consilier a şters postarea.
Nici afacerea cu adopţia ilegală de 3 copii din răşinari către o familie din Canada nu-i o minciună, din moment ce-o recunoaşte. El însuşi declară cu guriţa lui că cei trei copii sunt acum adulţi şi oameni aranjaţi, fără a oferi vreo probă în acest sens. Doar că şi numai faptul că, deşi a fost acuzat de presa sibiană de astfel de afaceri la alegerile pentru primăria Sibiului abia acum şi-a găsit timp să mimeze faptul că le-a făcut un bine celor trei copii. Un bine cu forţa şi fără să dea socoteală nimănui, că, prin anii ‘90, legislaţia nu permitea adopţiile ilegale. Iar autorităţile române nu s-au ocupat niciodată de lămurirea situaţiei. Cel mai interesat de clarificarea acestei presupuse afaceri este Klaus Iohannis. Cum n-a făcut-o, înseamnă că nu-i chiar aşa cuşeră afacerea şi fără vreun fel de foloase materiale sau băneşti!
La fel ca această afacere cu adopţiile ilegale de copii, nu-i minciunică nici dobândirea celor 6-7 case cumpărate de el din „banii obţinuţi pe meditaţiile la materia numită fizică”. Culmea este că s-a mai gândit, s-a mai bâlbâit şi s-a corectat, dând cu alte prilejuri alte explicaţii pentru dobândirea caselor. Iar Reţeaua Haus Iohannis, una a retrocedărilor de case către persoane fizice plecate în Germania ori către Forumul Democrat German, moştenitorul unui organism similar de pe vremea fascismului sunt subiectele unor investigaţii apărute în presa sibiană.
Faptul că refuză orice dezbatere cu contracandidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, înaintea turului al II-lea al alegerilor prezidenţiale nu trebuie să surprindă pe nimeni. Ca primar conduce Sibiul de 14 ani, dar niciodată n-a participat la vreo confruntare de idei ori programe cu contracandidaţii săi la funcţia de primar al Sibiului. Iar în toţi aceşti ani n-a fost prezent decât o singură dată la Ziua naţională a României, 1 Decembrie, iar la Ziua Drapelului Naţional niciodată.
ION PREDOŞANU

P.S. Un alt recent sondaj CURS Avangarde îl creditează pe Victor Ponta cu 54% din voturile ce vor fi exprimate la alegerile de duminică, 16 noiembrie, iar pe Klaus Iohannis cu 46%. Nu-i exclus ca tandemul Băsescu-Iohannis să ţipe apoi ca din gură de şarpe că s-au fraudat alegerile şi acestea trebuie reluate începând cu turul I. Scenariul lor diabolic este perfect posibil şi se impun măsuri clare spre a nu se ajunge acolo (Ion Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.