După Marea Învălmăşeală din decembrie 1989, dar cu deosebire după 1990, România a rămas fără 300.000 de ingineri. S-a vorbit mai mult despre ce ne doare, adică despre plecarea doctorilor care au părăsit ţara, în care s-au născut şi s-au format pe banii statului, în căutarea de locuri de muncă. E drept, şi doctorii au plecat pentru un salariu mai bun şi condiţii de muncă şi de trai superioare. Numai că doctorii au părăsit România cam 18.000-20.000 în ultimii 20 de ani. Infinit mai puţini decât alţi specialişti, tot cu înaltă calificare!
Sunt generaţii întregi de ingineri care imediat după absolvire au emigrat. La Facultatea de Automatică şi Calculatoare, în anul 1999 au mai rămas în ţară doar cinci absolvenţi din 250! În anul 2000, au rămas acasă șapte absolvenţi, iar în anul 2011 un număr de 11 absolvenţi! Generaţii întregi de specialişti au luat drumul străinătăţii, nu doar de la Automatică şi Calculatoare, ne spune gorjeanul nostru Mihnea Costoiu, Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, la deschiderea manifestării POLIFEST.
Chiar dacă, după modificarea Codului Fiscal, IT-iştii nu mai plătesc impozit „exodul creierelor” continuă nestingherit în România. Practic, 20% dintre absolvenţi pleacă în străinătate.
“Mulţi dintre cei care încep facultatea nu o mai termină pentru că se angajează din anul doi sau trei şi vin după câteva generaţii că le trebuie diploma. Unii dintre ei nu sunt interesaţi nici măcar de scutirea de impozit pentru că salariile sunt foarte mari. Şi pentru un tânăr care primeşte 1.500 euro când se angajează, pentru că ştie să facă foarte multe lucruri, nu-l mai interesează că nu mai plăteşte impozitul de 16%, că pentru el oricum sunt foarte mulţi bani faţă de aşteptările lui de moment”, a mai explicat Mihnea Costoiu, Rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti.
Cauzele acestor adevărate hemoragii de creiere sunt multe şi de vină sunt mai toate guvernele. Ne-am opri numai la un aforism al scriitorului tecucean Vasile Ghica şi care ne explică una dintre cele mai proaste măsuri care-au făcut din Austria al doilea producător de petrol din Europa, în vreme ce noi ne-am, ales cu praful de pe tobă. “Cei cu creierul pustiu ne-au lăsat cu puţul de petrol gol”, sună aforismul lui Vasile Ghica.
De bine, de rău Guvernul Grindeanu a luat unele măsuri de mărire a retribuţiilor cadrelor medicale şi a mai creat 44.000 de locuri de muncă în primele trei luni ale anului.
Ion Predoșanu
P.S. Mi-e şi ruşine să scriu numele lui Traian Băsescu, general SIE încă din 1992, care-i îndemna pe doctori să plece în străinătate. Că el şi Guvernul Boc tăiau la salarii şi la pensii într-o veselie. Demnă de nişte distrugători de ţară şi de neam.(Ion Predoşanu)