Ca la noi, la nimeni – Guvernul sprijină renașterea satului românesc!

823
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Veșnicia s-a născut la sat”.Lucian Blaga

Recunosc, mi-a scăpat o veste uluitoare despre o decizie a Guvernului format de coaliția PSD, PNL și UDMR pentru sprijinirea unei activități aproape uitate în mediul rural – creșterea animalelor. O recentă măsură a Guvernului, din ppcate, mi-a scăpat. La mine în sat, la Peștișani, chiar înainte de 1989 dar și după aceea existau vaci, boi și porci aproape în fiecare gospodărie. Și nu doar câte o vacă sau un singur porc. Vacile plecau în fiecare dimineață la păscut, cu „rândul” în care erau incluse până la 20 de vaci majoritatea cu lapte și-i mai dădeau stăpânului și câte un vițel. Fie de prăsilă, fie că era sacrificat pentru carnea lui deosebit de gustoasă.
Demult nu mai existau văcari ai satului, iar cei ce mergeau cu vacile la păscut erau chiar proprietarii vacilor. Aveai o vacă, mergeai o zi cu „rândul”. Numărul vacilor s-a împuținat cu timpul și din pricină că oamenii satului au îmbătrânit ori s-au împuținat. Iar cei tineri nu mai ageau o astfel de ocupație.
PERICOLUL DEPOPULĂRII ROMÂNIEI. Dealtfel, populația României a scăzut și va scădea cu 15,5% până în anul 2050, ceea ce o plasează pe locul 11 într-un top global al declinului populației, arată datele Oprganizației Națiunilor Unite. Scăderea natalității și migrația externă a românilor sunt principalii factori care au condus la scăderea populației româniei în ultimele decenii, astfel că, în prezent, se nasc circa 180.000 de copii pe an(cu 40% mai puțini copii decât în 1990!), iar în străinătate pleacă anual la muncă câte 200.000 de români. În prezent, între 3 și 4 milioane de români lucrează în alte state, potrivit estimărilor oficiale.
Și acum să revenim la subiectul propus. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunțat un ajutor pentru crescătorii de animale. În acest sens, Guvernul a aprobat un plafon de 185 de milioane de euro.
Duminică, 25 septembrie, a fost sărbătorită Ziua Satului, iar Ciucă a zis: „Vom continua să îmbunătățim viața oamenilor din comunitățile rurale.Guvernul va continua prin acțiunile sale să îmbunătățească viața oamenilor care trăiesc în mediul rural, după cum a transmis, duminică, premierul Nicolae Ciucă, de Ziua Satului Românesc.
REDUCEREA DIFERENȚELOR DINTRE SAT ȘI ORAȘ. „Faptul că astăzi sărbătorim Ziua Satului Românesc, ca urmare a unei inițiative a PNL, este nu doar un simbol al respectului, ci și un angajament implicit că vom continua prin acțiunile noastre guvernamentale să îmbunătățim viața oamenilor care trăiesc în comunitățile sătești. Programele finanțate din funduri naționale și europene destinate proiectelor de modernizarea infrastructurii de transport, școlilor, rețelelor sanitare, de alimentare cu apă și de racordare a cenățenilor la rețele de energie sunt oportunități importante pe care le valorificăm pentru dezvoltarea comunităților rurale și pentru a reduce diferențele dintre sat și oraș”, se arată în mesajul postat pe pagiona de Facebook a Guvernului.
Prim-ministrul Ciucă îi îndeamnă pe tineri să rămână deschiși cunoașterii valorilor perene, meșteșugurilor și tradițiilor naționale. „Lecția de înțelepciune, modestie și echilibru” reprezintă o „călăuză” pentru a trece bine perioada dificilă actuală, a adăugat el.
ELOGIUL SATULUI ROMÂNESC. „Cu înțelepciune, modestie și echilibru, românii de la sat au știut, din generație în generație să-și rânduiască viața în acord cu tradițiile strămoșești, cu regulile moralei, rămânând deschiși învățăturii și cunoașterii. Dacăa stăzi tinerii se bucură de patrimoniul spiritualității românești este mulțumită comunitățiilor sătești, csare au consolidat identitatea noastră națională. Încurajez tânăra generație, indiferent de locul unde alege să trăiască, să rămână deschisă cunoașterii valorilor perene, meșteșugurilor și tradițiilor naționale. Și astăzi, la fel ca întotdeauna, satul româțnesc ilustrează istoria profundă a țării și este marca identitară ce face ca România să strălucească prin diversitate în marea familie europeană!, a subliniat primul ministru al României, Nicolae Ciucă.
ION PREDOȘANU

P.S. MARCEL CIOLACU SPALĂ RUȘINEA LUI MIHAI TUDOSE. Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, efectuează o vizită oficială în Japonia, la Tokyo, pentru a participa la ceremonia funerară de stat a fostului prim-ministru al japoniei, Shinzo Abe. Poate mai spală din păcatele ex-premierului Mihai Tudose, care și-a dat demisia într-o dimineață înainte de a-l primi pe regretatul prim-ministru al Japoniei. A fost singura vizită a unui prim-ministru al Japoniei în României și aceea ratată din cauza prostiei lui Mihai Tudose! (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.