Ca la noi, la nimeni – Graba strică treaba!

522

Lumea noastră românească abia aşteaptă trecerea verii şi a caniculei, întreruptă din când în când de ploi, furtuni, grindină şi chiar şi vijelii. Seceta face ravagii, culturile vegetale fiind compromise pe mari suprafeţe. Bovinele şi ovinele nu mai au nici iarbă de păscut şi nici apă de băut.
Parlamentul e în vacanţă că şi aşa n-a lucrat în folosul cetăţeanului, legile necesare întârziind aberant de mult. Şi aici mă refer, în primul rând, la pachetul de legi promis de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
Abia fusese instalat ca şef peste Ministerul Finanţelor Publice, că pe Ionuţ Mişa l-a luat gura pe dinainte, cum se spune în popor, şi a scos pe goarnă o necurată. Una negândită despre desfiinţarea Pilonului II de pensie, nediscutată în guvern, dar contrazisă grabnic şi la timp de primul ministru Mihai Tudose.
Acelaşi Ionuţ Mişa a mai făcut, zilele trecute, o declaraţie extrem de pripită care a înfierbântat scena publică, ce dădea şi aşa în clocot din pricina pensiilor speciale. Abia la sfârşitul săptămânii trecute a intervenit o schimbare majoră în reforma TVA propusă de Ministerul Finanţelor Publice, care a mai liniştit mediul de afaceri şi IMM-urile.
Practic, în urma consultărilor publice cu mediul de afaceri, patronate, sindicate, asociaţii profesionale, inclusiv cele reprezentate în cadrul Comisiei de dialog social, Ministerul Finanţelor Publice a adus o serie de modificări proiectului de ordonanţă privind plata defalcată a TVA.
Ministerul Finanţelor Publice menţionează că ordonanţa privind TVA-ul va intra în vigoare doar opţional de la 1 octombrie 2017 şi va deveni obligatorie de la 1 ianuarie 2018. Ceea ce este, să recunoaştem, cu totul altceva!
Ministerul Finanţelor menţionează că versiunea îmbunătăţită a proiectului de ordonanţă pentru plata TVA se publică pe site-ul www.mfinante.ro la rubrica Transparenţă Decizională.
Ion PREDOŞANU

P.S. Nu-l cunosc pe Nicolae Sarcină, patronul firmei SUCCES, dar mă bucur că există. I-am cunoscut în schimb mama, pe Ecaterina Sarcină, slugă la chiaburul Nicolae Pigui. Aflu că a oferit 500.000 euro Clubului Poli Timişoara, pentru plata salariilor restante judecătorilor, staff-ului tehnic şi a datoriilor către stat. Mă întreabă colegul meu de şcoală generală Nicuţă Cerceloiu, azi pensionar, fost ceferist şi fost fotbalist, de ce nu i-a dat echipei Pandurii. Păi de ce să-i dea, i-am răspuns eu. Să-i palmeze Marin Condescu? (Ion Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.