Ca la noi, la nimeni – FRF nu doarme! Și apără interesele naționale

610
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Inteligența este relativă, dar prostia este absolută.”
Teoria relativității în materie de inteligență

Vă propun să lăsăm, măcar pentru astăzi, politichia să mai aștepte, salutând poziția fermă a Federației Române de Fotbal care s-a adresat la forul european UEFA, de unde-a primit un răspuns limpede în legătură cu o brașoavă a Federației Maghiare de Fotbal, care mințise grosier că organismul european al fotbalului i-ar permite să afișeze la meciurile naționalei Ungariei niște simboluri revizioniste și revanșarde.
TREZIREA DIN AMORȚIRE. Printr-un comunicat, pur și simplu, Federația Română de fotbal dă semne că s-a trezit din somnul ei liniștit, anunțând că UEFA nu a autorizat afișarea hărții Ungariei Mari la meciurile naționalei de fotbal a țării vecine.
Adică, UEFA nu a autorizat și nu va autoriza afișarea simbolurilor menționate de Federația Maghiară de Fotbal la meciurile organizate la nivel European, susține Federația română de Fotbal(FRF).
În plus, Federația Română de Fotbal consideră protejarea integrității fotbalului ca o valoare fundamentală a modelului european al sportului, ce trebuie respectată de fiecare parte implicată, se arată într-un comunicat transmis de FRF.
Care FRF a cerut forului de la Nyon punctul de vedere oficial cu privire la anunțul Federației Maghiare de Fotbal.
PROBA ADEVĂRULUI. „Ca urmare a răspunsului primit de la UEFA, facem următoarele precizări:
UEFA nu a autorizat și nu va autoriza afișarea simbolurilor menționate de Federația Maghiară de Fotbal la meciurile organizate la nivel european.
Considerăm că Federația Maghiară de Fotbal a greșit făcând anunțul respectiv, întrucât afișarea acestor simboluri reprezintă o abatere de la prevederile Regulamentului Disciplinar UEFA(mesaje cu conținut provocator și/sau politic), iar FRF va sesiza cu siguranță comisiile disciplinare, dacă va fi cazul”, spune Federația Română de Fotbal, care amintește că revizionismul nu este acceptat în fotbal și are încredere în comisiile disciplinare UEFA că vor sancționa afișarea acestui simbol cu potențial de incitare la ură și violență la meciurile din competițiile europene”, afirmă sursa MEDIAFAX.
CLARIFICĂRI NECESARE. Federația Maghiară de Fotbal susținea că UEFA și FARE, gruparea împotriva discriminării în fotbalul european permit utilizarea hărții Ungariei Mari la meciurile echipei naționale, însă numai pentru varianta simplificată, fără simboluri și inscripții, conforma sursei MEDIAFAX.
ALBUL ȘI NEGRUL, RĂUL ȘI BINELE. Este exact ceea ce găsim și într-un proverb: „Inteligența și prostia sunt albul și negrul, yingul și yangul, răul și binele sau, altfel spus, îndoiala și certitudinea”. Ceea ce reprezintă varianta filozofică a proverbului clasic: „Unde-i multă minte este și prostie pe măsură”.
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.