Ca la noi, la nimeni – Fără biruri mari, fără evaziune fiscală!

1016
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Pe lumea asta nimic nu e sigur. Excepție fac moartea și taxele.” – Benjamin Franklin

De Ziua Înălțării Domnului, Guvernul Ciucă s-a făcut iarăși că lucrează. Precum poetul Mircea Dinescu la Marea Învălmășeală din Decembrie 1989, căreia unii – cei care au avut și foloase de pe urma loviturii de stat – îi zic Revoluție. Cu toate că astăzi este mare sărbătoare a creștinătății ortodoxe, sunt dator să scriu aceste simple note, cu toate acestea încerc să lucrez în speranța că nu fac un păcat prea mare.
Las la o parte declarațiile politrucilor, Președintele Klaus Werner Iohannis afirmând în primul mandat că el însuși este un politruk.
Și voi încerca să consemnez măcar o mică parte dintre ideile importante ale unei manifestări științifico-academice serioase, desfășurată miercuri, 1 iunie, chiar de Ziua Copiilor.
Din pricina evaziunii fiscale foarte mari și a taxelor necolectate, cât și a beneficiilor irosite din cauza investițiilor nerealizate, bugetul de stat pierde sume enorme din care s-ar putea finanța anual construirea a peste 3.000 de școli moderne sau a 2.366 kilometri de autostradă.
PACTUL PENTRU FISCALITATE. De asemenea, s-ar reuși construirea a 27 de spitale regionale ori s-ar izbuti crearea a 70.000 de noi locuri de muncă. Din această pricină, România are nevoie de un mediu legislativ predictibil, transparent și stabil în ceea ce privește fiscalitatea. Toate aceste condiții minimale, ce pot transforma economia românească și asigura bunăstarea societății se regăsesc în Pactul pentru Fiscalitate, lansat miercuri de mediul de afaceri și academic.
În opinia inițiatorilor acestui demers, ale cărui baze s-au pus în urmă cu opt ani, România nu-și mai poate permite să continue cu actualul sistem de fiscalitate, supus permanent modificărilor. Din acest punct de vedere, Pactul pentru Fiscalitate poate fi una dintre cele mai importante reforme făcute de statul român după anul 1990, a subliniat importanța acestui demers profesorul universitar dr. Mircea Coșea, de la ASE București.
LIPSA VIZIUNII. Competentul analist economic care este universitarul Mircea Coșea a mai acuzat faptul că autoritățile nu au o viziune și o strategiue pentru a o realiza. După cum opinează domnia sa, stabilitatea fiscală are un rol important în dezvoltarea României, iar aceasta nu trebuie percepută numai ca un instrument al stragiei bugetare.
REFORMA ADMINISTRATIVĂ. Discuțiile politicienilor pe această temă sunt vechi și mult vehiculatele euroregiuni au devenit amintire. „România nu-și mai poate permite să aibă 42 de județe și reforma administrativă se impune a fi căcută cât mai repede. Nu mai putem ține acest aparat adimistrativ costisitor, întrucât economia reală nu-l mai poate susține. Să nu mai fie 42 de județe, să nu mai existe comună sub 5.000 de locuitori. Cu toate acestea, se tot crează agenții, recent s-a lansat ideea înființării unei noi agenții unde să fie angajați 300 de funcționari. Spre ce mergem?”, se întreabă Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României.
BIRURI MICI, SANCȚIUNI MARI. Și avocatul pentru mediul de afaceri, Gabriel Biriș, a pledat pentru o așezare justă a sarcinilor fiscale. „Din păcate, fiscalitatea este șvaițer.
S-au acordat multe privilegii unor domenii. Sunt foarte mulți privilegiați și mulți discriminați”, a fost de părere Gabriel Biriș. El crede că e scandalos că „ne gândim că unele sectoare economice profitabile nu ar trebui să plăîtească impozite.”
Nevoia de consolidare fiscală nu trebuie să însemne taxe mari, dar mai mulți experți susțin că aceia care nu-și plătesc taxele, împiedicând colectarea, să fie amendați dur.
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.