Ca de obicei, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană dă apă la moară celor slobozi la gură şi care, neavând ce face, sunt preocupaţi de soarta britanicilor. Cică nouă, românilor, ne-ar fi bine. Aşa au vorovit, desigur înţeleşi, preşedintele Klaus Werner Iohannis, primul ministru tehnocrat, vai mama lui, Dacian Julien Cioloş şi Guvernatorul pe viaţă al BNR, Mugur Isărescu.
Chiar nimeni nu vede că, după un excedent în perioada ianuarie-aprilie 2016, România a trecut pe deficit în ultimele cinci luni? În plus, chemat în Parlament, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a făcut un circ şi i-a ameninţat pe cei care-i puneau întrebări incomode cu dosare penale! Deşi pe site-ul Uniunii Europene România este codaşa cu ZERO EURO la absorbţia fondurilor nerambursabile el pretinde că stăm bine. Alţii îşi văd de treburile lor, iar la noi gâlceava e pe ordinea de zi.
Economistul şef al Saxo Bank, Steen Jakobsen analizează Brexitul şi zice: „Până la urmă este o veste bună pentru europeni, chiar dacă primele efecte sunt dureroase: procesul de reformă al Uniunii Europene va răbufni, pentru că uniunea Europeană, iată, nu-şi mai poate ignora alegătorii. Ascultam, azi noapte, BBC – <<O ţară divizată, frica i-a determinat pe proeuropeni să-şi schimbe opinia, un gest urât la adresa Parlamentului, un contract social rupt, odată cu trei partide principale care s-au luptat împotriva Brexitului şi au eşuat…>>, Este exact mesajul pe care am vrut în permanenţă să-l scot în evidenţă înainte de Brexit.”
Acelaşi Steen Jakobsen, economist şef şi CIO al Saxo Bank, anticipează că votul pro-Brexit va da aripi mişcărilor antisistem din Spania(cu alegeri săptămâna viitoare) şi Franţa(cu alegeri în 2017). Doar Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, este mai rezervat şi are răbdare să vadă ce se va întâmpla şi când se va petrece evenimentul votat la Referendumul din Marea Britanie. Care a strâns 3 milioane de semnături pentru organizarea unui nou referendum. Brexitul ar putea rupe Anglia de cele două colonii care i-au mai rămas şi care au votat pentru rămânerea în Uniunea Europeană.
Ce este mai grav, deficitul României va fi în creştere, întrucât scăderea lirei sterline le aduce pagube exportatorilor români pe piaţa Marii Britanii zilnic un milion de euro!
Pretinşii conducători ai României ar trebui să aibă suficiente motive de îngrijorare. Nu doar din pricini financiare, ci şi pentru că ieşirea Scoţiei, ca să dau un singur exemplu, din Marea Britanie le-ar da apă la moară secesioniştilor: celor din Catalunia(Spania), Lombardia(Italia) şi poate chiar celor care susţin existenţa unui Ţinut Secuiesc!
ION PREDOŞANU