Motto: „România va deveni al doilea producător mondial de grafit, după China.”
Jurnalul Național
Țara noastră se pregătește să redevină producător de grafit și nu unul oarecare, ci al doilea producător mondial, după China. Evident, România va redeveni cel mai mare producător de grafit din Europa.
VOM FI COMPETITORUL CHINEI! Astfel, Salrom va redeschide cea mai mare mină de grafit din Europa, după ce exploatarea grafitului a fost închisă de statul român, în anul 2006, când era considerată ineficientă. Compania a depus trei proiecte pentru finanțare la Comisia Europeană, iar unul dintre ele a fost deja aprobat, pentru redeschiderea carierei de grafit de la Ungurășelu, județul Gorj.
PROIECTE CU FONDURI EUROPENE! Este vorba de un proiect de aproape 200 de milioane de euro, care va permite României să extragă grafit peste cel mult patru ani, după ce tehnologizarea va fi făcută de la zero. Se vor angaja 300 de muncitori, care vor fi formați profesional pentru noua exploatare minieră, astfel încât să poată lucra folosind noile tehnologii ultraperformante.
Alt proiect pentru care Salrom așteaptă aprobarea Comisiei Europene este pentru a produce în România grafenul, care este cel mai bun conductor de electricitate. Anul acesta, ar putea fi aprobat și acest al doilea proiect, iar țara noastră ar putea deveni cel mai important furnizor de grafit pentru bateriile mașinilor electrice și, totodată, producător de grafen.
„Battery-Grade Graphit Extranction Project at Baia de Fier” este denumirea proiectului (Proiect de Extracție a grafitului de Calitate pentru Baterii din arealul Baia de Fier), iar suma solicitată este 198.303.135 de euro.
Un alt proiect are în vedere valorificarea finală a șisturilor grafitoase într-un complex de procesare în care să se folosească tehnologii de ultimă generație: „Proiect de procesare a grafitului pentru baterii la situl Baia de Fier” – Consolidarea Centrului de aprovizionare strategică a Uniunii Europene pentru tehnologiile energetice curate.
„Battery-Grade Graphite Processing Project at Baia de Fier” este denumirea celui de-al doilea proiect, iar suma solicitată este de 247 de milioane de euro, pentru care încă se așteaptă răspunsul Comisiei Europene.
Inițiativa implică dezvoltarea de procese și tehnologii la situl Baia de Fier, pentru a recupera și reutiliza grafitul din baterii uzate și alte materiale și deșeuri, reducând astfel dependența de extracția primară a materiei prime și păstrarea sustenabilității mediului. Pentru acest proiect denumit „Battery-Grade Graphite Recycling Proiect at Baia de Fier Site – Advancing circular Economy and sustainable Resource Management in the EU”, suma solicitată este de aprximativ 92 de milioane de euro.
Se așteaptă relicențierea de la ANRM – Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier – cerută de Salrom și pentru minele de grafit, dar și pentru magneziu și cupru.
O CARIERĂ DE SUPRAFAȚĂ ȘI MINA DE LA CĂTĂLINU RENASC PRECUM PASĂREA PHOENIX! În Gorj, cariera de suprafață Ungurelașu și mina de la Cătălinu zac abandonate de două decenii, Sunt singurele exploatări de grafit din țară. Majoritatea clădirilor au fost demolate anul trecut, utilajele au fost tăiate bucată cu bucată, iar pe terenul unde lucrau sute de oameni au rămas doar lemne, fier ruginit și praf.
Grafitul este o resursă esențială pentru producerea bateriilor electrice și stocarea energiei, plus utilizarea lui în industria nucleară. Dintre toate țările europene doar Norvegia și România dețin acestă valoroasă materie primă – grafitul! Cu bani europeni, această carieră și mina de grafit despre care am vorbit mai sus renasc din propria cenușă.
MINA DIN ROMÂNIA READUSĂ LA VIAȚĂ. În Norvegia se extrag anual mii de de tone de grafit. La noi s-ar extrage dublu față de Norvegia. Doar la cariera Ungurășelu și la mina de la Cătălinu. Astfel, ne-am asigura o poziție strategică în Europa și am reduce dependența Europei față de China. O tonă de grafit se vinde cu până la 200 de mii de euro!
ION PREDOȘANU