Ca la noi, la nimeni – Eugen Orlando și Fiscul contra Klaus Werner!

489

Da, și în cazul fostului profesoraș de fizică ce și-a luat șase case din banii pe meditații(!!!) “Nu trebuie să-i dăm noi sfaturi. Știe să greșească și singur”, ca să parafrazăm cele două propoziții din motto. Și greșelile le face numai și numai în folos propriu. N-are niciun copil, de înfiat n-a înfiat că doar el nu-i creștin ortodox, ci reformat! În schimb a agonisit șase case, dintre care pe două le-a și pierdut. În instanță. Dar el n-a respectat decizia instanței, a tot contestat-o ba la Curtea de Apel Brașov, ba a uzat și de o cale extraordinară de atac cu recurs acordat poate fiindcă-i președintele României, pierdut și acela la Curtea de Apel Pitești. Cumpărându-le în baza unor acte false, Klaus Werner Iohannis și Frau Carmen bănuiesc că e trecută la reformați, s-au dovedit a fi cumpărători de rea credință. Iar pe perioada cât a închiriat spațiile ce nu le-au aparținut, au plătit un impozit la stat. Pe baza căruia s-a calculat că au primit chirii de 320.000 euro! Decizia instanței fiind definitivă de prin 2015, Ministerul Finanțelor Publice și ANAF se impunea să intabuleze imobilul. Nu au făcut-o! Din vina nu se știe cui. Abia acum se va afla. Întrebat cândva dacă cei 74 de ofițeri SRI detașați la ANAF mai există, hâtrul și deloc speriatul de temă Eugen Orlando Teodorovici a răspuns: “Mai sunt vreo 23!” Ca și în scrierile biblice, problemele serioase sunt plimbate de la Ana la Caiafa. Ionuț Mișa, șeful ANAF, pretinde că problema intabulării casei lui Herr Klaus Werner Iohannis, a doua dintre cele pierdute!, ar fi fost de competența Ministerului Finanțelor Publice. Spre a se limpezi situația acestor acuze reciproce, ministrul Finanțelor Publice – Eugen Orlando Teodorovici, deși marți se afla la Tulcea, a vorbit despre demersurile privind recuperarea banilor datorați statului – chirie, penalizări și dobânzi – de către Preș. României a declarat: “Ieri(marți, n.m. I.P.), am semnat la minister ordinul de serviciu pentru ca echipa de control de la minister să facă o verificare atât la Ministerul Finanțelor Publice, cât și la ANAF vizavi de acest subiect, pentru a vedea exact care au fost hibele, lipsurile, întârzierile, motivate desigur într-un fel sau altul. În special, pentru ca pe viitor astfel de fapte să nu se mai întâmple.” Cumpărătorul de rea credință Klaus Werner Iohannis se dovedește în felul acesta și un rău platnic. Atât de rău încât crede că dacă el este Preș. României face excepție de la regulă. Și poate încălca legile țării. Mai mult, nesătulul de Putere și de bani făcuți de-a moaca mai vrea încă un mandat. Tot de Preș. al României. Herr Klaus Werner, mai puneți pofta-n cui! Și plătește-ți datoriile la Fisc!
ION PREDOȘANU
P.S. Creșterea punctului de pensie se va produce așa: – de la 1 aprilie 2019, punctul de pensie va crește la 1.265 de lei; – de la 1 aprilie 2020 punctul de pensie va fi de 1.400 de lei; -de la 1 octombrie 2020, punctul de pensie va ajunge la 1.775 de lei. (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here