Ca la noi, la nimeni – Educația și Sănătatea, pietre de moară ale Guvernului Ciucă!

586
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Întotdeauna, în pomul cu fructe se aruncă cu pietre.”Zicală românească

Greva generală a profesorilor din învățământul preuniversitar continuă și nu se întrevăd șanse ca aceasta să se încheie. Dumincă seara, Dan Cărbunaru, Purtătorul de cuvânt al Executivului a fcut o declarație prin care promitea aprobarea unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului, prin care profesorilor li s-ar acorda niște vouchere de 1.000 lei în luna iunie și alți 1.500 de lei prin septembrie-octombrie. Adică exact ce refuzaseră liderii sindicatelor din Educație la precedenta negociere avută la Palatul Victoria. Reacția liderilor de sindicat a fost promtă: Luni greva va continua și chiar așa s-a petrecut, în mai multe orașe ale țării fiind proteste, inclusiv la Târgu Jiu unde s-au strâns cam o mie de nemulțumiți.
SONDAJELE SUSȚIN GREVA PROFESORILOR. Circa 50% dintre români susțin greva profesorilor și sunt nemulțumiți de felul cum este gestionată criza de către guvern. Protestele din București, unde profesorii au venit din provincie cu autobuze, aveau printre bannere și lozinca: „Școala de azi este România de mâine.” În mod normal, luni ar fi trebuit să înceapă înscrierile pentru examenul de Bacalaureat, dar, lipsind profesorii, elevii din clasa a XII-a nu au avut posibilitatea de a se înscrie. Cum spuneam, aproape 50% dintre români susțin greva profesorilor, în timp ce 40% spun că revendicările lor sunt îndreptățite, dar greva nu ar fi oportună acum, arată un sondaj CURS.
Totodată, circa jumătate dintre participanții la cercetarea sociologică sut nemulțumiți și foarte nemulțumiți de felul cum gestionează Guvernul Ciucă criza din învățământ.
Mai mult de 73% dintre cei chestionați afirmă că țara se îndreaptă spre o direcție greșită! În vremea aceasta, Guvernul Ciucă dă o lovitură grea profesorilor greviști, care nefiind remunerați în perioada grevei au vechimea în muncă afectată de proteste.
La întrebarea: „În opinia dumneavoastră, care sunt principalele două probleme ale României, de care conducerea țării ar trebui să se ocupe de urgență?” rezultatele au fost următoarele: pe Locul I  sunt prețurile, inflația, prețul la energie – 24%; pe Locul II – Nivelul de trai, pensiile, salariile – 22%.
La întrebarea: „Vă așteptați să existe creșteri de prețuri în următoarele luni la… ?” s-a răspuns astfel: Alimente – 92%; Carburanți – 89%; Energie electrică – 83%; Întreținere – 80%.
ROTATIVA, ÎN PERICOL! Într-adevăr, rotativa/rocada este pusă în pericol de mișcările sociale. Data la care Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, va prelua guvernarea pare să se îndepărteze din ce în ce mai mult, pe măsură ce protestele sindicale apar în principalele domenii de activitate. Luni, au ieșit în stradă și CFR-iștii care au pichetat sediul Ministerului Transporurilor. Urmează sindicatele din Sănătate.
Rotativa/rocada guvernamentală ar presupune ca Marcel Ciolacu să preia toate problemele nerezolvate de Guvernul Ciucă, ceea ce e puțin probabil să se întâmple, întrucât ar fi o adevărată sinucidere politică.
AGRAVAREA SITUAȚIEI. Oribi să fim și, totuși, suntem obligați să recunoaștem că situația grevei din învățământul preuniversitar s-a agrava la sfârșitul săptămânii trecute, când Guvernul a venit cu propuneri inacceptabile pentru protestatari. Sindicatele cereau o creștere salarială de 25%, nu în bonusuri, vouchere sau „cardurile sărăciei”, ci în bani. Orice altă variantă este de neacceptat pentru profesori și pentru personalul nedidactic din unitățile de învățământ.
URMEAZĂ GREVE ÎN SĂNĂTATE. Sindicatele din sistemul sanitar SANITAS cer aplicarea în totalitate a Legii salarizării nr. 153/2017. Pe 8 iunie ar putea avea loc, după cum este programat, un nou protest de stradă al celor din Sănătate, iar pe 15 iunie ar putea intra și acești angajați în grevă generală.
ION PREDOȘANU

P.S. CIUCĂ ÎL PRESEAZĂ PE BUDĂI! Luni, de la ora 14:00, ministrul Muncii, Marius Budăi, avea programată o negociere cu sindicatele din învățământ, iar de la orele 16:00, cu cele din Sănătate. Ceea ce n-a fost capabil Guvernul Ciucă să rezolve timp de o săptămână, ministrul Muncii, Marius Budăi, are termen de lichidare a conflictului de muncă cu profesorii doar până miercuri. Niște speranțe deșarte!, am putea concluziona.(Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here