Ca la noi, la nimeni – După Eurostat avem deficit, dar şi scăderea datoriilor !

441

Avem, la nivel general, prostul obicei de a exagera lucrurile. Au existat destule voci ce nu au dorit creşterea salariului minim pe economie, motivând, vezi Doamne, că asta ne-ar duce spre deficit bugetar. În realitate, creşterea salariului minim pe economie şi de la 1 iulie a punctului de pensie fac parte din programul de guvernare cu care PSD a câştigat alegerile. Treaba asta deranja firmele private şi, mai ales, multinaţionalele! Ei bine, cele două măsuri promise în alegerile parlamentare de către PSD s-au şi realizat.
Joia trecută, Oficiul European de Statistică (Eurostat) a anunţat că România a depăşit ţinta de deficit bugetar pe primul trimestru al anului 2017. Dar să vedem ce ne explică Ministerul Finanţelor Publice? Ei bine, România se încadrează în ţinta de deficit bugetar pe 2017, iar valoarea de 3,2% din PIB anunţată, cum spuneam, joia trecută, de Eurostat a fost calculată pe baza soldului ESA ajustat sezonier şi raportată la PIB-ul din trimestrul I, trimestru în care PIB-ul înregistrează de obicei cea mai redusă valoare nominală, după cum se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.
Fără a încerca să abuzăm de cifre, să recunoaştem că liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, ne anunţa demult că fără o forţare spre limita de sus a ţintei de deficit bugetar România nu are cum să progreseze, să contribuie la ridicarea nivelului de trai al cetăţenilor săi şi nici cum să reducă decalajul faţă de ţările dezvoltate din Occident. În condiţiile în care sunt multe ţări din Vestul Europei care au voie de la Bruxelles să depăşească ţinta de deficit de 3% impusă ţărilor mici.
Reluând unele constatări din comunicatul Eurostat, deficitul guvernamental al României a fost în primul trimestru al acestui an de 3 ori mai mare decât cel din Uniunea Europeană (1% din PIB), iar în rândul statelor membre ale Uniunii Europene doar Franţa, de data aceasta, a avut în primele 3 luni ale acestui an un deficit mai mare decât cel al României(3,3% din PIB, în cazul Franţei!)
În schimb, ceea ce este îmbucurător avem şi un capitol la care România stă mai bine decât alte ţări membre ale Uniunii Europene. În perioada cuprinsă între trimestrul IV – 2016 şi sfârşitul primului trimestru al acestui an, datoria guvernamentală a crescut în Uniunea Europeană cu 0,5%, cât şi în zona Euro cu 0,3 puncte procentuale, dar a scăzut cu 0,5 puncte procentuale în România, de la 37,6% din PIB până la 37,1 % din PIB.
România se numără printre statele membre ale Uniunii Europene cu cel mai mic nivel al datoriei guvernamentale, fiind devansată doar de Estonia(9,2% din PIB), Luxemburg(23% din PIB), Bulgaria(28% din PIB) şi Danemarca(36,7%). Conform datelor Eurostat, datoria guvernamentală a României este mult sub media din Uniunea Europeană, de 84,1% şi cea din zona Euro, de 89,5% din PIB, relatează Agerpres.
Pe de altă parte, se afirmă că am fi cei mai leneşi din Europa. Cifrele arată că 4,6 milioane de români sunt inactivi economic, fără a se ţine seama de vârstele mici şi cei de peste 65 de ani care sunt cuprinşi şi ei în această statistică.
Ei bine, în primul semestru din 2017, s-au creat peste 150.000 locuri de muncă, iar la creştere economică România se află pe primul loc din UE!
Ion PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.