Ca la noi, la nimeni – Dispariția martorului-cheie de la Dosarele Crevedia!

725
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Dovedind corectiotudine, vei fi martorul egalității. Nu vei mai tolera decepția în ceea ce te privește și în ceea ce îi privește pe ceilalți. Vei sta de partea dreptății, oriunde te vei afla. Vei pretinde fiecărei persoane să i se dea dragostea și respectul pe cere le merită.”
Paul Ferrini, Din Liniștea inimii

Martorul-cheie din cele patru dosare întocmite după exploziile și incendiile de la stația GPL Crevedia ne-a luat pe toți prin surprindere. Dar să vedem despre cine este vorba și cum s-au petrecut lucrurile neprevăzute cu decesul, cum spuneam, martorului-cheie în cele patru dosare penale deschise după cumplita catastrofă, de acum o săptămână, de la Crevedia.
CINE A FOST DECEDATUL MARTOR-CHEIE? Pe numele său Bogdan Georgian Pușcoi, a fost ofițerul ISU care a ridicat autorizația stației GPL din Crevedia, în anul 2020. El a murit sâmbătă, 2 septembrie 2023, pe un poligon unde lua prima lecție de conducere a unei motociclete. Lângă el, pe motocicletă, se mai afla instructorul, în vârstă de 60 de ani, și, se știe, într-un poligon viteza motocicletei nu este prea mare, variind între 10-20 de kilometri pe oră.
Și totuși, accidentul a fost groaznic, elevul de 50 de ani izbindu-se de un zid și pierzându-și viața. În vreme ce instructorul e doar rănit. Departe de noi gândul de face vreo teorie a conspirației, deși accidentul s-a soldat cu o moarte dubioasă și destul de suspectă a Colonelului în rezervă care a retras autorizația de funcționare a Stației GPL Crevedia. Și toate acestea s-au petrecut înainte ca martorul-cheie să fie audiat. Se spune că colonelul(r) știa totul despre exploziile și incendiile de la Crevedia.
Colonelul în rezervă Bogdan Georgian Pușcoi era comandantul ISU Dâmbovița în anul 2020, când a semnat retragerea autorizațâiei de funcționare a Stației GPL Crevedia.
PENSIONAREA NU SCUTEȘTE TOTDEAUNA DE NECAZURI! Pușcoi s-a pensionat în anul 2021, iar la retragerea autorizației de funcționare a mai aplicat și o amendă de 40.000 lei societății ce se ocupa cu tot felul de chestiuni ilegale, în condiții improprii. Exploziile și incendiile provocate sâmbătă, 2 septembrie 2023, la Stația GPL Crevedia au condus la moartea a trei persoane și rănire altor 55 de pompieri, dintre care doi jandarmi, doi polițiști și civili. Au ars opt case din care nu se mai poate recupera nimic.
BOMBA CU CEAS DE LA CREVEDIA PUTEA FI EVITATĂ! Se pune întrebarea dacă putea să facă ISU Dâmbovița mai mult în anul 2020? Ei bine, dar mai degrabă rău, putea! În baza Hotărârii de Guvern nr. 915 din anul 2015, ISU Dâmbovița ar fi putut să închidă efectiv depozitul de GPL de la Crevedia. De ce nu a făcut-o?
Prin moartea prematură și dubioasă a Col(R) Bogdan Georgian Pușcoi, martorul cheie al celor patru dosare penale deschise în urma catastrofei de la Crevedia, cu numai o săptămână în urmă, deci înaintea cumplitului accident de motocicletă intrată în zidul poligonului, șansele de a se afla adevărul s-au redus!
Iată, cum am precizat mai sus, că Bomba cu ceas de la Crevedia putea fi închisă de ISU Dâmbovița. Pentru că retragerea autorizației este egală cu scutirea de controale!
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.