Motto: „Nu pui temelia libertății atunci când îi împuști pe cei care gândesc altfel decât tine.” – Antoine de Saint-Exupery
Țare trece prin momente grele, de crize peste crize și război la graniță. Inflația a depășit 16,5%, iar ROBOR-ul este în creștere și el, ajungând la 9%. „Recesiunea este după colț”, se exprimă plastic Adrian Vasilescu, consilierul pe politici monetare al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Tot domnia sa susține că România se află într-o situație financiară bună, deși creditarea a crescut an de an. „Problema e dacă există putere de rambursare”.
CINE SCOATE SABIA, DE SABIE VA PIERI. În ședința forului de conducere al pretinsului Partid Național Liberal, Nicolae Ciucă, președintele acestuia, i-a destituit pe Florin Cîțu – președinte interimar al Filialei PNL Sector 3, și pe Dan Vîlceanu, președinte interimar al Flialei PNL Gorj, pe motiv că au îndrăznit să-l critice.
În aceeași ședință, autocratul președinte al pretinsului PNL, prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat că nu susține taxa pe solidaritate, propusă de Partidul Social Democrat, deși această taxă funcționează foarte bine în țări cu economie sănătoasă, precum Germania și Franța. Asta după ce au trecut vreo trei luni de trăncăneală și fricțiuni între pretinsul PNL și PSD. Timp în care generalul în rezervă Nicolae Ciucă a mai respins propunerile PSD de a introduce de la 1 ianuarie 2023 impozitul progresiv, apoi taxa de solidaritate de 1% din profit pentru companiile multinaționale, ajunsă la 0,5%, pentru ca la final să dispară ambele cifre.
50 DE BANI, CONTRIBUȚIA LUI CIUCĂ LA BUNĂSTAREA ROMÂNILOR! Generalul în rezervă Nicolae Ciucă se mai poate „lăuda” cu introducerea compensării cu 0,50 lei, adică 50 de bani, pe litru de combustibil la pompă. Așa i-a șoptit/răcnit lui la telefon Preș. Klaus Werner Iohannis că își poate permite România. Respingând, bineînțeles, plafonarea propusă de Partidul Social Democrat. La o întrebare a unui jurnalist, deci strâns cu ușa, Ciucă a aflat că și țările din Grupul celor mai industrializate țări – G7 – inteționează să plafoneze prețul combustibililor. Și a răspuns: „Dacă va fi așa, vom introduce și noi această măsură!”
Ciucă mai are și o listă scurtă, de vreo 4-5 miniștri propuși spre a fi remaniați. Este vorba de miniștrii liberali de care nu-i mulțumit. Pe de altă parte, PSD îi vrea capul incompetentului ministru al Energiei, Virgil Popescu. Iar pretinsul PNL îl vrea plecat pe Adrian Câciu, ministrul Finanțelor Publice.
CIUCĂ SE DĂ COCOȘ, CA ALESUL LUI IOHANNIS PENTRU COTROCENI! Dacă prim-ministrul Ciucă se dă cocoș, crezându-se Președintele României din anul 2024, și a zis: „Menținem cota unică și nu vom avea taxă de solidaritate”, în ședința BPN al PSD s-a stabilit majorarea cotei unice de la 5% la 9% pentru catering și alimentație publică.
După trei luni de parlamentări pe diverse teme legate de viitorul Cod Fiscal, pretinsul PNL și PSD nu se înțeleg deloc. Iar social-democrații susțin sus și tare că nu vor renunța la taxa de solidaritate. În plus, deși Ciucă zice că „ajutorul” penibil, de 50 de bani pe litru de comubustibil la pompă a fost agreat în Coalție, PSD neagă că ar fi fost de acord cu o asemenea enormitate!
Ion PREDOȘANU
P.S. AUR TRAGE UN SEMNAL DE ALARMĂ! Senatorul AUR Dan Tănasă se declară indignat că Guvernul Orban Viktor s-a implicat în Transilvania, creând un sistem de învățământ paralel în limba maghiară. „E vina Bucureștiului că a permis Ungariei să se comporte în Transilvania ca un stat cosuveran. Însuși liderul UDMR, Hunor Kelemen a putut să învețe de la grădiniță până la facultate în limba maghiară, ca limbă maternă. Nu văd de ce trebuia să se amestece Guvernul Ungariei în propriul învățământ al României, din moment ce învățământul în limbile materne este garantat în România. (Ion Predoșanu)