Ca la noi, la nimeni – Da, Ziua Europei la Cotroceni. Ziua Independenţei României, nu!

351

Şi a fost Ziua de 9 Mai 2016. Una pe care-o ştiam ca triplă sărbătoare a istoriei României. Mai întâi, ca Ziua Independenţei de stat a României, aşa cum am învăţat la lecţiile de istorie ori din cărţile dedicate marilor evenimente istorice ale acestui neam. Ne aducem aminte că pe 9 Mai 1877, fostul prim ministru al Ţării Româneşti din timpul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi ministru de Externe la acea dată – Mihail Kogălniceanu spunea: „Suntem independenţi, suntem o naţiune de sine stătătoare.” Iar cărţile de istorie n-au fost scoase încă din biblioteci, deşi manualele de istorie s-ar putea să dispară! Cu astfel de preşedinţi ai României lucrului bine făcut şi cu miniştri tehnocraţi de care n-a auzit nimeni.
Şi totuşi, pe 9 Mai 2016, la Palatul Cotroceni, preşedintele României(?!) Klaus Werner Iohannis a organizat o recepţie cu invitaţi aleşi pe sprânceană, numai după voia domniei sale. Fără a scoate o vorbă despre Ziua Independenţei României! Nu mai facem aluzie la Ziua Victoriei ţărilor aliate asupra Germaniei fasciste ca să nu se creadă că-l bănuim pe etnicul german aburcat pe Tronul Regilor României, cu voturi numai el ştie de unde le-a scos, că ar fi etnic german. Ce mai, s-a sărbătorit numai Ziua Europei, chit că Uniunea Europeană n-o duce prea bine şi traversează crize. Dintre care aceea a imigranţilor e cea mai groaznică.
Cu precauţii total inutile, de Ziua Europei organizată la Palatul Cotroceni, preşedintele Iohannis şi-a dorit să patroneze o recepţie impecabilă. Din aceste pricini, probabil, i-a omis din start pe Liviu Dragnea, preşedintele PSD, şi pe fostul prim ministru Victor Ponta. Fără vreo explicaţie din partea Administraţiei Prezidenţiale. Se prea poate ca pe Liviu Dragnea să-l fi boicotat având o condamnare penală definitivă în dosarul Referendumului. Numai că Victor Ponta, deputat PSD, nu are nicio condamnare şi se bucură de prezumţia de nevinovăţie. E drept, că Herr Klaus Werner Iohannis nu-l are la inimă. Numai că a invitat toţi foştii preşedinţi ai României, iar la capitolul dosare penale Traian Băsescu depăşeşte pe oricine din lumea politică.
Dacă Liviu Dragnea şi Victor Ponta şi-au văzut de treaba lor, fiind în campania electorală a PSD pentru alegerile locale şi nu s-au sinchisit de metehnele preşedintelui tuturor românilor, altul s-a ofuscat. Iniţial fusese invitat preşedintele Partidului România Unită (PRU), Bogdan Olteanu, pentru ca ulterior să-i fie retrasă invitaţia. Numai că liderul PRU a reacţionat ca ars: „Pentru mine era oricum mai mult un prohod şi nu aveam de gând să celebrez nimic, ci doar să deplâng situaţia de îngenunchiere la care clasa politică servilă a condamnat România”. Ripostând, Bogdan Olteanu a mai adăugat: „Uniunea Europeană este un nou Imperiu la care România trebuie să cotizeze, aşa cum făcea pe vremuri cu Înalta Poartă.”
Să de Dumnezeu să nu aibă dreptate marele istoric Nicolae Iorga atunci când afirma că „Istoria îşi bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se.”
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here