Ca la noi, la nimeni – Cum să spargi un milion de euro din bani publici!?

675
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Dacă omul n-a primit decât o educație defectuoasă sau rea, el devine cel mai îngrozitor animal pe care l-a produs pământul. De aceea legiuitorul să facă din educația copiilor prima și cea mai serioasă din preocupările sale.” – Platon

Încă nu este cazul să luăm la bani mărunți proiectele legii Educației, scremute de ministresa Ligia Deca, staroste peste Educație și fostă consilieră prezidențială pentru educație, cercetare și inovare la Palatul Cotroceni. Ei i se datorează aceste două proiecte de legi ale Educației și tot domnia sa se află la originea programului de doi lei botezat România educată și asumat de Preș. Klaus Werner Iohannis. Cu bune și cu mai multe rele, la fel ca și proiectele Legilor Educației despre care vom mai avea timp să vorbim.
Până atunci să revenim asupra costurilor călătoriei turistice efectuate de Preș Klaus Werner Iohannis și soția sa Carmen, în Japonia și Republica Singapore.
OBRAZUL SUBȚIRE… Deh, o vorbă din popor zice că „Obrazul subțire cu cheltuială se ține.” Iar prețul călătoriei turistice este ținut la mare secret de însuși președintele Iohannis: 1 milion de euro! Atât a costat zborul cu avionul de lux în Japonia și Republica Singapore.
O aeronavă de lux de aceeași clasă VIP, cu același număr de pasageri – 19, care să respecte întocmai traseul de zbor și timpii de așteptare pe aeroporturi ca avionul de lux închiriat la preț secret/clasificat de Administrația Prezidențială, pentru a readuce din capitala Japoniei – Tokyo – și Republica Singapore, costă între 450.000 și 600.000 de euro. Informația este dezvăluită oficial de reprezentanții unei companii aeriene omoloage companiei luxemburgheze Global Jet, de la care președinția a închiriat avionul Boening 737-900ER, pentru această excursie oficială, în cadrul unui răspuns de cerere de ofertă pe care au formulat-o cei de la Jurnalul Național.
ÎN SINGAPORE, PATRU ZILE ÎN LOC DE DOUĂ! Administrația Prezidențială refuză să facă publice informațiile cu privire la costurile generate de închirierea aeronavei de lux cu care președintele României, Klaus Werner Iohannis, a efectuat-o, împreună cu soția sa Carmen, o vizită în perioada 4-12 martie 2023, în Japonia și Singapore. Doar că MAE din Singapore scrie că vizita la ei n-a durat două zile, ci patru!
Într-un răspuns oficial oferit presei, Președinția susține că aeronava a fost închiriată în cadrul unui contract de prestări servicii pentru zboruri speciale, contract care are la bază un Regulament aprobat prin HG nr.596/2002, care a aprobat articolul 4, aliniatele 3 și 10 ale Standardelor naționale de protecția informațiilor clasificate, precum și articolul 15 litera „e” din Legea nr. 192/2002 privind protecția informațiilor clasificate.
PE BANII CONTRIBUABILILOR, INFORMAȚIILE SUNT CLASIFICATE! Cu alte cuvinte, contribuabilii nu au acces la informația simplă cât a costat bugetul această deplasare cu un avion de lux, ce criterii de achiziție publică au fost folosite pentru parafarea contractului și nici dacă au existat sau nu oferte mai avantajoase.
Să zicem că suma la care ne referim ar fi fost de 530.000 de euro.
CALCULUL CONDUCE LA 1 MILION DE ERURO! Aducând la această sumă medie estimarea costurilor generate de traseul București-Sibiu-Baku-Tokyo pe care familia prezidențială l-a parcurs cu aeronava de lux respectivă, la care se adaugă taxele de aeroport, având în vedere și orele de staționarea aeronavei(3 zile), rezultă că întreaga excursie făcută de președintele Klaus Werner Iohannis a costat nu mai puți de 1 milion de euro!
Reamintesc ceea ce am mai scris într-un editorial anterior. La Tokyo, Iohannis a semnat un acord de parteneriat strategic care este în vigoare de cinci ani!
ION PREDOȘANU

P.S. Între timp, Preș. Klaus Werner Iohannis a plecat într-o vizită în Emiratele Arabe Unite, la bordul unei nave ceva mai mici – de numai 12 persoane – dar tot de lux, culmea, închiriată de la aceeași companie.(Ion Predoșanu)