Ca la noi, la nimeni – Cum (nu) Sprijinim România!?

915
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Trădătorii devin oameni mari și respectați, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranții și proștii administratrori ai statului român.” – Mihai Eminescu

După două Guverne execrabile – Orban și Cîțu -, iată că ni se mai spune și adevărul gol-goluț în față. Chiar dacă acesta este despre prezentul în care abia supraviețuim și viitorul sumbru. Scriam ieri că datoria publică ar fi de 50,2% la sfârșitul lunii martie, dar trebuie să mă corectez. Avem o datorie publică ce se ridica la 50,6%, de fapt, la finele lunii februarie. Ministrul Finanțelor Publice s-a mai împrumutat și în acest an, dar din păcate va fi obligat să se mai împrumute masiv și până la sfârșitul anului 2022!
RESTRUCTURARE! Guvernul Ciucă va fi nevoit să restructureze sectorul bugetar și să lase fără locuri de muncă nu mai puțin de 30.000 de angajați din acest sector în următoarele trei luni!
Astfel că, aș-zisul program Sprijinim România – prin care familiile vulnerabile ar urma să primească ajutoare insignifiante – de 50 euro la două luni, adică 4 maxim 5 lei pe zi, cât pentru doi covrigi, iar elevii cu burse sociale 30 de euro lunar pentru îmbrăcăminte, alimente și rechizite – sunt, cum mai aminteam doar un mizilic!
Tot miercuri, Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, își arăta optimismul: „Nu riscăm să pierdem banii din PNRR!” Păi, să ne înțelegem. Planul Național de Redresare și Reziliență al României a fost croit prost de fostul ministru USR-ist al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, predat la Bruxelles cu mare întârziere și nu susține aproape deloc revigorarea economiei României, aflată în cumplită recesiune. Ba mai mult, liderul social-democrat Marcel Ciolacu se arăta liniștit: „Inflația este peste tot în Europa din două cifre!” Mă rog, și cu ce ne încălzește pe noi, românii, că și la alții treburile merg tare prost?!
În plus, programul Sprijinim România nu pare să ne ajute cu nimic. Pe lângă sumele mici primite de familiile vulnerabile, nici acestea nu sunt sigure. Este vorba de o dublă finanțare – de la Comisia Europeană și de la Buget – numai că nu avem avizul Comisiei Europene, după cum a recunoscut însuși Marcel Boloș, actualul ministru al Fondurilor Europene. Zice Marcel Ciolacu că, fiind dublă finanțare, se vor face, pentru început, plățile din cei 1,7 miliarde de lei încasați lunar în plus, încă de la începutul anului. Și asta numai din faptul că s-au scumpit tarifele la energia electrică, la gazele naturale, prețurile combustibililor – în special la motorină – și de aici au explodat prețurile produselor alimentare și ale bunurilor în general.
Cu capul pe umeri și cu mintea la el acasă, Mircea Coșea avertizează că România s-ar putea confrunta cu o criză economică profundă. El spune că nu trebuie să liniștim populația, să le spunem că totul va fi bine. NU va fi așa.
PERIOADĂ DIFICILĂ. Economistul Mircea Coșea a vorbit despre criza economică din România, în contextul în care premierul Nicolae Ciucă a avertizat astăzi (miercuri, n.m. I.P.) că trebuie să ne pregătim de o criză de durată din cauza războiului din Ucraina. Semnele unei noi crize mondiale vin din partea multor lideri, după ce Statele Unite au înregistrat cea mai mare inflație din ultimii 40 de ani.
EXTREM DE GREU! Vom intra într-o perioadă foarte dificilă, mai spune economistul și universitarul Mirea Coșea.
„Da, domnul prim-ministru spune un lucru pe care îl așteptam și anume recunoașterea faptului că intrăm într-o perioadă foarte dificilă. De mai multe opri am spus că nu este cazul să liniștim populația, să le spunem că nu sunt probleme, că totul va fi bine. Nu, nu va fi așa. Lumea intră într-o perioadă complicată, mai marii lumii, țările importante ale lumii trec prin momente foarte dificile, pe care nu le-au mai cunoscut de ani și ani de zile.
Aceste momente din aceste țări puternice nu pot să nu vină și în România, într-o formă sau alta. Tot ce importăm noi, materia primă (inclusiv din Ucraina, n.m. I.P.), mâncare, tot ceea ce vedem pe mesele noastre în proporție de aproape 70% vine din exterior pentru că, deocamdată, nu putem să producem în România și atunci sigur că odată cu aceste produse importăm și inflația. Inflația va crește”. Cum și cârcotașul de profesie Florin Cîțu bătea câmpii cu o creștere economică a României în anul 2022 de 4,4%, îi reamintim că atât Banca Mondială cât și Comisia Europeană sunt mai reținute, dând cifra de cam 2,3%!
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here