Ca la noi, la nimeni – Cultura în vremuri de criză

301

Dacă nu mă-nşel, există prostul obicei ca unele guverne să schimbe titulatura unor ministere numai de dragul de a mai cheltui nişte bani cu antete, formularistică şi alte cele. Sper că nu acesta este şi cazul celui frumos denumit Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, condus de ministrul Ionuţ Vulpescu.
Din păcate, într-o ţară ca a noastră care-i în capul cozii la capitolul sărăcie în Uniunea Europeană, este dificil de presupus că acest minister are alocaţi suficienţi bani. Ca să dezvolte proiecte de mare interes naţional şi să facă vreodată ceva pentru respectarea tradiţiilor şi, fireşte, a identităţii naţionale. Ieri a fost Ziua tradiţiilor şi am citit un mesaj de suflet din partea ministrului Ana Birchal. Ce-o fi făcut Ministerul Identităţii Naţionale nu ştiu!
Îmi duc viaţa la ţară, în Peştişani. Cu ani în urmă, aici exista şi o Bibliotecă, desigur, cu cărţi de împrumutat. Să nu credeţi că a dispărut biblioteca. E tot acolo. Cine s-o fure? Numai că bibliotecara a considerat că nu merită să mai stea în praful dintre rafturile cărţilor şi s-a retras. Postul a rămas vacant, iar biblioteca are lacăte la uşă. Primăriei nu-i pasă. E şi greu. O absolventă de liceu fără serviciu, şi sunt multe, ar trebui să facă un curs de bibliotecară. Dar pe cine interesează? Oricum, biblioteca era necesară într-o comună fără librărie.
Un primar mai de doamne ajută, de pe timpul mult hulitei Convenţii Democrate din România, a ridicat „la roşu” un ditamai Centru Cultural. I-a şi acoperit. Altfel se alegea praful şi de el. Dar de terminat n-a izbutit s-o facă un alt primar liberal ce a păcălit comuna trei mandate.
Se ştie că „Sărăcia deşteaptă spiritul inventiv”(de fapt, aşa sună un inspirat proverb grecesc!) Tare m-a bucura dacă elevii noştri ar avea şi asemenea preocupări, ca în judeţul vecin Vâlcea. Unde inventivitatea aduce numai medalii internaţionale şi chiar colaborări cu NASA.
Cărţile nu se scriu uşor, dar şi mai greu este să le tipăreşti! Majoritatea o fac în regie proprie. Poate cu excepţia scriitorilor consacraţi şi cu succes de public. Cât despre drepturi de autor în condiţii de criză este o dulce iluzie. Mai ales la cărţi. Iar amicul poet Adrian Frăţilă îmi mărturisea că singura revistă literară care plăteşte drepturi de autor este România literară. Care are avantajul că-i organul Uniunii Scriitorilor din România şi, mai mult, este tipărită cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba!
Cum am relatat în altă pagină, ieri s-a ţinut ediţia a VI-a a Festivalului cântecului, jocului şi portului popular din Peştişani.
Primăria nu are nici măcar un referent pe probleme de cultură, iar profesorii Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi” sunt majoritatea navetişti şi nu au preocupări cultural-artistice. Sau nu ştiu eu? Dar, fireşte, n-am văzut nici măcar unul la faţă, pe Deleţul de la Frânceşti.
Desigur, problemele culturii unei ţări pe timp de criză sunt mult mai multe şi mai spinoase. Ne-am limitat doar la nişte mărunte exemple concrete.
Nici ele de neglijat!
Ion PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here