Ca la noi, la nimeni – Cu PNL în frunte, spre o direcție greșită!

642
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Nu mușca din piatra de care te-ai împiedicat și ai căzut.”
Pitagora, Din Legile morale și politice

La început de săptămână, adică luni, ne-au venit mai multe vești proaste decât cele bune. Cât privește începerea noului an școlar, nimic nu este sigur. Asta și întrucât ministrul Educației, Monica Anisie, bâjbâie și lasă totul în seama autorităților locale și directorilor de școli. Celei supranumite Madam PEPSIglas nu i se împleticește totdeauna limba, dar nici nu vorbește cu claritate.
Încă n-a aflat că Declarația pe propria răspundere, clocită de Ministerul Sănătății, prin care părinții erau direct răspunzători de sănătatea copilului pe care-l trimit la școală, de parcă acești părinți ar fi cu toții epidemiologi, a fost retrasă. La întrebarea dacă Ministerul Educației va lua măsura testării profesorilor și cadrelor auxiliare din învățământ, Monica Anisie a răspuns că aceasta-i treaba Ministerului Sănătății!!! Să te crucești, nu alta. Adică a acelui minister al (ne)Sănătății noastre care n-a fost capabil să-și testeze propriii angajați, adică pe medici și pe asistentele medicale sau pe infirmiere.
GuWernerul LuCOVID a dat ordin ca primăriile și școlile să asigure măști, dezinfectanți și alte materiale sanitare. Așa cum a făcut-o și la începutul crizei sanitare, cu promisiunea că va deconta banii. Și nu s-a ținut de cuvânt. O dovadă clară este declarația PNL-istului Dan Cristian Popescu, viceprimar al Sectorului 2 al Bucureștilor: „Bugetele locale sunt secătuite, iar Executivul nu și-a onorat obligațiile asumate”.
Profesorul universitar dr. Marius Pieleanu, sociolog și patronul agenției de sondare a opiniei publice AVANGARDE, pe care-l suspectez de apropierea sa clară de tot ce înseamnă PNL, începând cu președintele Klaus Werner Iohannis, acela care-a avansat-o pe soția sa la gradul de General de penitenciare a dat publicității un sondaj, fără a preciza cine l-a comandat și deci cine l-a plătit. Omul este de loc din Teleorman, la domnul profesor Pieleanu mă refer, și se lăuda cu asta câtă vreme Liviu Dragnea era în libertate. Acum, Pieleanu a uitat de Dragnea.
Prima întrebare a recentului sondaj AVANGARDE are următorul răspuns: 57% dintre români cred că țara se îndreaptă într-o direcție greșită! Bine-bine, dar el uită că de aproape șase ani președintele României este domnul Klaus Werner Iohannis, iar de zece luni – cu o demitere de câteva zile – suntem conduși de Guvernul PNL-Orban?
CUM STAU PARTIDELE? Iar cât privește partidele politice parlamentare, PNL ar fi creditat cu 34%, PSD cu 27% și USR cu 17%. Cum ar veni, PSD nu izbutește să valorifice proasta guvernare PNL din pricina unei slabe opoziții!
Mai pe la coada clasamentului, observăm că se dezumflă gogoașa înfuriată în sondajul care arată cifrele momentului în politică: Pro România are numai 5%, iar PMP doar 4%!!!
MAXIM ISTORIC PENTRU EURO. Moneda europeană EURO obține al nouălea maxim istoric de la începutul anului 2020! Un Euro este cotat la 4,8553 lei.
Această devalorizare dramatică a leului ne arată că această săptămână începe cu un groaznic atentat la buzunarele românilor. Vom plăti mai scump tot ce cumpărăm. Fie produse alimentare, fie produsele industriale.
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here