Ca la noi, la nimeni – Cu DNA corupția înflorește, iar Parlamenul crește veniturile demnitarilor!?

710
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Acum oamenii nu mai înghit corupția, mai grav e că ea îi înghite pe oameni.”
David Boia

Orice-am face, luptăm cu corupția și nimeni nu-i în stare să ne scape de ea. Mai ieri l-am auzit pe Crin Bologa, urmașul catastrofalei Laura Codruța Kovesi la șefia DNA cum se lăuda: „Avem 15.000 de dosare în lucru pentru un prejudiciu de 5 miliarde de euro”. Nici nu-ți vine să crezi că încă din Epoca Kovesi nu s-a schimbat nimic. Care Kovesi? Cum care? Aceea care-a fost avansată ca Procuror șef la Comisia Europeană, unde se preface că nu vede afacerile Președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen!
Inclusiv președintele Klaus Iohannis afirma bățos că „Societatea românească nu mai tolerează lipsa de corectitudine în viața publică”. El zice, el aude!
Tot, altfel, tăcutul președinte pe care eu unul nu l-am votat, mai pretinde că acțiunea DNA este crucială în modernizarea statului român. Apoi, o dă la-ntors: „Au fost și eșecuri, dar progresele sunt evidente. Oare când avea sau are dreptate? Dacă, cumva, are!
CU NESIMȚIRE, KOVESI SE BAGĂ-N SEAMĂ. De parcă ar fi în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din anul 2024, din partea USR (Uniunea Sabotați România!), Laura Codruța Kovesi se bagă-n vorbă, deși n-a fost întrebată de nimeni, și ne spune că: „DNA merită felicitări!” Și, astfel, își laudă foștii subalterni, uitând că, pe vremea cârmuirii sale, DNA avea dosarele făcute de SRI!
SCANDAL FĂRĂ PRECEDENT, ÎN PARLAMENT! Motivul? După ce Senatul României s-a făcut de rușine și a votat un proiect de lege ce prevede mărirea salariilor și indemnizațiilor primarilor și viceprimarilor, cu 25%, la care se pretinde că „nu se știe cum” PNL și UDMR au introdus un amendament prin care să crească tot cu 25% și salariile tuturor demnitarilor – membrii Guvernului Ciucă și parlamentarii – acum a venit rândul Camerei Deputaților care-i și cameră decizională. Ei bine, s-a creat un scandal fără precedent, cu urlete și îmbrânceli la Comisia de Muncă și la Comisia de Buget. Practic, deputații s-au certat ca la ușa cortului. Iar George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a fost, se pare, cel mai vocal dintre ei. La ora când redactez aceste simple note constatatoare și critice, scandalul uriaș nu se terminase. Pentru că deputații din cele două Comisii – de Muncă și Buget – încă se certau.
PENTRU PENSII NU-S BANI, PENTRU DEMNITARI, CICĂ, AR FI! Cum printre demnitari figurează și Președintele Klaus Werner Iohannis, acesta, deși aflat departe de țară, pe coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii, fără a ști cu ce treburi a intervenit. Parțial are dreptate, cum că demnitarii exagerează și că cei cu salarii și pensii mici ar fi cazul să beneficieze de măriri mai înainte. Totuși, a cocoloșit-o, zicând că „demnitarii să rămână mai la urmă!”
ION PREDOȘANU

P.S. SUNT BANI PENTRU CREȘTEREA PENSIILOR ȘI A SALARIULUI MINIM, DAR NU SE DOREȘTE! Am reținut de la ministrul Muncii, Marius Budăi, că ar fi bani pentru mărirea pensiilor, măcar cu 10%, dar și a salariului minim brut, la 3.000 de lei, încă înainte de configurarea Bugetului pe 2024. (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here