Motto: „O cronică scrie numai cineva pentru care e important prezentul.”
Johann Wolfgang von Goethe
Eu, unul, m-am obișnuit să comentez întâmplări din lumea noastră politică sub marginalul „Ca la noi, la nimeni” grație colegilor și patronului cotidianului Gorjeanul, pentru care nu știu cum să le mai mulțumesc. Dar o fac cu plăcere și umilință, inclusiv de această dată. Colegii mei mai tineri din redacția Gorjeanul întregesc, prin talentul și contribuția lor, o cronică a vremii și a vremurilor din Țara lui Brâncuși. Prin aceste simple note, cum ar fi spus marele gazetar Leon Kalustian, pe care l-am cunosc și m-am bucurat de prietenia domniei sale și de faptul că, fiind secretar principal de redacție al revistei Flacăra, condusă măiastru de excepționalul gazetar și Poet Național Adrian Păunescu, puteam citi rubrica „Simple note” semnată săptămânal de Marele Gazetar interbelic și postbelic – după ce-a ieșit din închisorile comuniste, iar Bardul de la Bârca a făcut posibilă reluarea activității publicistice a armeanului născut la Focșani și condus pe ultimul drum tot în orașul Micii Uniri – Leon Kalustian încă dinainte de a fi dată la cules.
VESTE BUNĂ DE LA GUVERNUL CIOLACU. Care Guvern muncește zi de zi pentru mai binele oamenilor acestei țări minunate numită România. Și chiar dacă Guvernul Ciolacu este unul de coaliție – format din Partidul Social Democrat și din Noul Partid Național Liberal -, mai are unele frecușuri firești între un partid de centru stânga și unul de dreapta, el asigură stabilitatea țării. Dinspre Noul PNL mai apar unele săgeți, cum că, vezi Doamne, social-democrații și-ar face de cap, și după două ședințe consecutive ale supușilor generalului în rezervă Nicolae Ciucă, pretinșii liberali își fac treaba în Guvernul Ciolacu, până la viitoarele alegeri parlamentare din 1 Decembrie 2024, și nu părăsesc corabia guvernării.
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, strunește bine echipa și, ne mai dă și vești îmbucurătoare. S-au mai mărit pensiile, iar joi, adică ieri, a mai venit o veste. Tot prin graiul buzoianului Marcel Ciolacu.
„Guvernul vrea să extindă plafonarea prețurilor la alimentele de bază, în primul rând al alimentelor românești. În felul acesta, sunt ajutați producătorii să supraviețuiască, să nu dea faliment, ba chiar să aibă profit pentru a investi în noile recolte de anul viitor, iar adaosul comercial să nu depășească 20%.
ȘANSE MARI PENTRU INTRAREA ÎN SPAȚIUL SCHENGEN. De mai mulți ani, țara noastră îndeplinea condițiile tehnice pentru aderarea la selectul Spațiu Schengen, dar s-a tot opus Austria, care inventa faptul că din România ar proveni cei mai mulți imigranți ce ajung la ei.
Și totuși, România are acum șanse mari pentru aderarea terestră la Spațiul Schengen, de la 1 ianuarie 2025, care ne-ar aduce mari beneficii mai ales în domeniul activității transportatorilor români. Bunele relații pe care Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, le are cu premierul Ungariei – țară care asgură președinția rotativă a Uniunii Europene -, intrarea României în Spațiul Schengen a fost pusă pe ordinea de zi a Consiliului JAI, din Luxemburg, și s-a primit aviz favorabil din partea tuturor țărilor membre ale Spațiului Schengen. Doar Austria s-a opus, dar acolo au avut recent alegeri și va fi formată o nouă coaliție de guvernare. Așa că, inclusiv Comisarul Ylva Johansson a promis că în mandatul domniei sale, deci în următoarele două luni ale anului 2024, România are toate șansele de a intra și terestru în Spațiul Schengen.
NOVĂCEANUL – 11 ANI FĂRĂ ÎNTRERUPERE. Inimosul, talentatul și prolificul scriitor Constantin Dârvăreanu – Redactorul șef al publicației lunare independente NOVCEANUL – mi-a expediat joi cel mai recent număr al publicației ce apare la Novaci de 11 ani, fără întrerupere. Vă cer puțină răbdare. Zile următoare promit să-i fac o recenzie amplă și, deocamdată, le transmit novăcenilor un La mulți ani! și să o țină tot așa.
ION PREDOȘANU