Motto: „Minciuna, justiția și criza //Ce justiție? Ce Stat?/ Că-i bogată în devize,/ Tot minciuna-a câștigat…/ De-asta nu ieșim din crize”.
Epigramă de Corneliu Zeană, Din Adevărul și inciuna (2011)
Cică suntem în luna lui Cuptor, deși țara e bântuită de fenomene extreme și chiar în ziua de duminică România a avut parte de cod galben cu ploi și vânt puternic în trei sferturi din teritoriul țării până noaptea trecută la orele 23:00.
Asta dacă facem referire doar la evenimentele meteorologice de ieri, căci dacă vorbim despre întregul an 2022 Agenția Națională de Meteorologie, prin vocea autorizată a directorului general Elena Mateescu, anunță un an secetos cum altul n-a mai fost din 1961, de când se fac măsurători meteorologige în România. Ceea ce înseamnă că și recoltele la cereale vor înregistra mari pierderi față de alți ani. La grâu recolta este mai mică cu 30%, iar la porumb și la floarea soarelui, în absența sistemelor de irigații, recoltele vor fi extrem de mici. Ba chiar vor afecta populația și contribuie, astfel, la o posibilă criză alimentară.
IMPROBABILA CREȘTERE ECONOMICĂ. În vreme ce unii analiștii economici susțin că țara se află în antecamera recesiunii, Institutul Național de Statistică(INS) este de cu totul altă părere și vorbește chiar despre economică. Pare incredibil, dar INS cosmetizând probabil influența creșerilor de prețuri la energie, la gaze – ce-i drept, plafonate până la 31 decembrie 2022 -, dar mai ales la combustibili – benzină și motorină -, compensate doar cu ridicola sumă de 50 de bani – și numai dacă benzinarii acceptă, statul contribuind numai cu 25 de bani! -, creșteri din pricina cărora aproape zilnic tot urcă prețurile la principalele produse alimentare de bază, dar și la produsele industriale. Cum spuneam, INS ne spune că economia României a crescut în primul trimestru al anului 2022, cu 5,1% față de aceeași perioadă a anului trecut. Alți analiști economici afirmă că ne aflăm în antecamera recesiunii și că această creștere economică e bazată doar pe consum!
CRESC TAXELE ȘI IMPOZITELE? Nu-i nimic sigur, dar este posibil ca o parte dintre acestea să fie sporite printr-o ordonanță de urgență a guvernului, într-o ședință pe care acesta o va avea, se pare, miercuri. Nici aici nu-i nimic sigur, întrucât de la 1 august ar fi prevăzute să crească doar accizele la alcool, la tutun și poate la produse pe bază de zahăr. Iar realele modificări la Codului Fiscal la taxe și impozite să intre în vigoare abia de la 1 ianuarie 2023!
SOLUȚII DE CRIZĂ SOCIAL-DEMOCRATE, NEAGREATE DE CIUCĂ! S-au mai propus, de către Partidul Social Democrat, taxa de solidaritate, nedorită de Preș. Klaus Werner Iohannis dar care funcționează foarte bine în Germania, apoi supraimpozitarea pesniilor speciale și supraimpozitarea salariilor bugetarilor, care sunt mai mari – în sumă netă – decât salariul președintelui Iohannis. Până în prezent, sunt niște soluții avansate de Partidul Social Democrat pe care prim-ministrul Nicolae Ciucă, totodată și președinte al pretinsului Partid Național Liberal, le-a respins. Spre a nu-și supăra nici electoratul și nici pe președintele Iohannis!
ION PREDOȘANU
P.S. „Înainte de a fi criza economică, este o criză morală”, susține Academicianul Eugen Simion! Și dacă ne uităm în jurul nostru, înclinăm să-i dăm dreptate fostului Președinte al Academiei Române pentru două mandate (Ion Predoșanu)