Ca la noi, la nimeni – Coșmarul economic și social din România!

661
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Am avut vise și am avut coșmaruri, dar am învins coșmarurile cu ajutorul viselor mele. – Jonas Salk

Voi repeta motto-ul de mai sus: „Am avut vise și am avut coșmaruri, dar am învins coșmarurile cu ajutorul viselor mele” în speranța că ne intră bine în cap. Și mai trag nădejde că vom scăpa de actualele coșmaruri prin care trec majoritatea cetățenilor României. Unele de natură economică și socială grave, cum parcă n-am avut niciodată în zbuciumata istorie a națiunii române.
Evident, nu aveam cum să știu ce urma să se petreacă la conferința de presă, ținută, miercuri seară, la Palatul Cotroceni, a președintelui Klaus Werner Iohannis. Și am impresia că observația realizatorului emisiunii „În gura presei”, de la Antena 3, la Mircea Badea mă refer, cum că declarațiile citite de pe prompter ale președintelui Iohannis, în ultimele patru săptămâni, nu sunt schimbate cu nimic. Ele seamănă una cu alta ca două picături de apă, inclusiv cele ce privesc apelativul sacadat „PeSeDe”, vinovat, în concepția sa, de toate relele prin care trece România în momentul de față. Numai „GuWernerul Meu”, adică al cuplului Iohannis-Orban, nu are nicio grijă sau vreo vină. Acesta fiind unul perfect și de care președintele Iohannis e total mulțumit.
Noroc că mai sunt și alții ce gândesc cu capetele lor, deocamdată nefiindu-le furată libertatea cuvântului.
Ba chiar, liderul Partidului Social democrat(PSD), Marcel Ciolacu susține: „E groaznic de grețos!(…) Oricât balet ar face președintele, situația de astăzi e responsabilitatea Guvernului!”
Evident, e vorba despre responsabilitatea pentru situația în care se află România. Una ce aparține în integralitate Guvernului, după cum i-a replicat, miercuri, președintele PSD, Marcel Ciolacu, lui Klaus Werner Iohannis, care a declarat că sănătatea publică e amenințată de COVID-19, iar politica românească de PSD.
„Responsabilitatea pentru situația în care se află astăzi România aparține în integralitate Guvernului condus de Iohannis! Oricât balet ar face președintele în fiecare miercuri, în încercarea disperată de a-i spăla pe Orban și gașca lui de hoți și incompetenți”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Marcel Ciolacu, președintele PSD.
Acesta mai zice că este „groaznic de grețos” „să dai vina pe români pentru că „Guvernul tău a scăpat total de sub control pandemia”.
Ciolacu scrie că nu românii au deschis școlile fără nicio măsură de protecție și nici nu au ținut „cu dinții” să fie alegeri, în aceleași școli nepregătite pentru pandemie. Președintele PSD mai adaugă că nu românii sunt de vină că nu mai există stocuri de Remdesivir, medicament esențial în tratarea coronavirusului, sau că nu se găsesc vaccinurile antigripale ori Euthyrox.
„Românii sau Iohannis și PNL sunt vinovați că achiziția de ventilatoare a ajuns pe masa DNA și nu în spitale, unde trebuia?! Ați mers prea departe cu tupeul! Voi sunteți singurii responsabili pentru fiecare din miile de persoane infectate în fiecare zi! Voi și dorința bolnavă de a păstra cu orice preț puterea! Românii sunt adevărații eroi! Pentru că au făcut tot ce au putut să se protejeze! Fără sprijin din partea DSP-urilor, fără niciun sprijin din partea guvernului, fără măcar o comunicare coerentă din partea autorităților”, scrie Ciolacu pe Facebook.
Acesta afirmă că problemele reale ale românilor sunt locurile de muncă, accesul la sănătate și educație reală, siguranță alimentară.
Președintlele Klaus Werner Iohannis a lansat noi critici, miercuri, la adresa social-democraților: „Sănătatea publică e amenințată de COVID-19, iar politica românească e amenințată de PSD. Sunt două pericole”, după cum a preluat și comentat agenția Mediafax, obișnuită până mai ieri-alaltăieri să cânte în strune Puterii!
Revenind la liderul PSD, Marcel Ciolacu, acesta susține că partidul al cărui lider are un plan economic pentru a repune România pe drumul corect. El afirmă că există o diferență fundamentală între măsurile luate de actualul Guvern și viziunea economică și socială a PSD: „Avem nevoie acum de o alternativă viabilă și sănătoasă la coșmarul economic pe care îl trăiește România”.
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here