Ca la noi, la nimeni / Corupţia nu ucide, ci îşi vede de treabă!

387

Nu ştiu cum se face, dar o butadă lansată atunci când vroia să scape de Guvernul Victor Ponta spre a-i spune “Guvernul Meu!”, cum că, vezi Doamne “Corupţia ucide” l-a făcut celebru în sens negativ pe acela care se văzuse pe cai mari şi dorea un al doilea mandat. De Preşedinte al României, cum se făleşte şi acum că încă este Herr Klaus Werner Iohannis!
Într-o bibliografie pentru Iohannis, Cioloş şi DNA cu titlul “Marile scandaluri de corupţie: preşedinţi, destituiţi, premieri arestaţi, demisii de comisari europeni(I)”, reputatul publicist Dumitru Constantin face o analiză cu trimiteri şi la ce se petrece la noi. Începe prin a spune că “Lupta împotriva corupţiei nu este o descoperire a DNA şi nu dezvăluim secretul lui Plochinelle(…) Apoi, citând din prestigiosul cotidian francez Le Monde continuă: “Pretutindeni anchetele (privind corupţia, n.a.) par mai mult sau mai puţin blocate(…) În mod cert, corupţia face ravagii în toate ţările industrializate, ca, de altfel, în lumea a treia.”
Şi constituţia României are la art. 16, alin 2, o prevedere care ne dă speranţe i spune clar că “Nimeni nu este mai presus de lege”. Numai că ea se încalcă, ajutată de tot felul de legi şchioape care îngrădesc şi blochează adevărata luptă împotriva corupţiei. Iohannis şi-a obţinut NUP în două dosare penale, unul chiar după ce devenise preşedintele României. Avea o vecină procuror la Curtea de Apel Alba Iulia. Pe care-a pensionat-o prin Decret prezidenţial la numai 46 de ani ai ei.
Numai că în ţările unde au căzut preşedinţi, fiind suspendaţi, acolo unde prim miniştrii au fost arestaţi, un secretar general NATO a picat, iar comisari europeni din echipa Santer au fost daţi afară, etc. se respectă legea. Ce-i unea pe aceştia? Corupţia, dar şi faptul că în ţările lor sau la nivelul Comisiei Europene legea e lege!
Ce face România în cazuri similare? Se descurcă, aşa cum s-a descurcat şi fostul primar al Sibiului! Nu doar în retrocedările ilegale pentru Grupul Etnic German, de sorginte fascistă, ci şi în cumpărarea a 7 case, din care n-a pierdut decât două!
Pe 16 martie 2016 Guvernul Grindeanu a abrogat HG nr. 906/2016, invocând faptul că “procedural nu s-a respectat legea” aşa cum a susţinut în Parlament. Anul trecut, Guvernul (meu!) Cioloş decidea să achiziţioneze patru corvete olandeze multirol.
Primul ministru Grideanu îşi exprimase speranţa ca lucrurile să reintre într-un normal “şi să se vină în Parlament cu un memorandum, care să fie votat sau nu.” Cele patru corvete aprobate de “imaculatul” Dacian Julien Cioloş pe ultimii metri, în 29 noiembrie, cu mai puţin de două săptămâni înaintea alegerilor legislative, iar valoarea contractului, pe o perioadă de 7 ani, inclusiv TVA, ajungea la 1,6 miliarde euro!, sumă în care erau cuprinse şi muniţia şi suportul logistic.
Spre surprinderea tuturor, cumpărarea corvetelor a fost inclusă şi pe ordinea de zi a ultimei şedinţe a CSAT. Nu ştim ce s-a decis, dar insistenţa lui Klaus Werner Iohannis ne arată că nu era străin de aranjamentul pe sub mână al lui Dacian Julien Cioloş! Încă o dovadă că banii nu au miros!
Există voci care afirmă că Herr Iohannis, naşul finului său Consul onorific al Austriei – Andreas Huber nu sunt străini de dubioasele ale companiei Holzindustrie Scheighofer, patronul acesteia fiind bun amic cu Consulul Onorific al Austriei. Mai devreme pomenit.
Compania austriacă are un prost renume şi în ţara sa, iar patronul ei este poreclit „Regele lemnului în România. Până şi postul de radio Deutsche Welle – vocea oficială a Guvernului Germaniei afirma: „Preşedintele Klaus Iohannis a fost prins pe picior greşit. Nu putem spune că ar fi existat o relaţie între firma austriacă şi preşedintele României, dar este cert că acesta a avut exact acelaşi punct de vedere!”
Ion Predoșanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here