Ca la noi, la nimeni – Codul Silvic respins de Iohannis, defrişarea pădurilor continuă !

1038

Am vaga impresie că preşedintele României Klaus Iohannis se bucură de o mare încredere din partea populaţiei. Aşa susţin sondajele de opinie. Ceea ce nu-i rău chiar deloc. Nu pricep de ce, în aceste condiţii, şi presa – despre care se spune, nu-i aşa, că este sau ar trebui să fie a patra putere în stat – se se poarte oarecum cu mănuşi cu domnia sa.
Mi-a plăcut şi mie Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, ieri, de Ziua Poliţiei Române.
Pe care-a îmbărbătat-o şi felicitat-o! Pe drept. Care poliţie se simte că îşi face datoria cu mult mai bine faţă de acum doi-trei ani. Chiar îi dau crezare unui şef al Poliţiei noastre care amintea că pe anul 2014 s-a micşorat numărul înfiorător de mare de infracţiuni faţă de 2013. Sigur, mai e mult de lucru şi n-ar fi rău să facă poliţia noastră o mai intensă activitate de prevenţie. Oricum am da-o, şi simplul fapt că inspectorii şefi ai Inspectoratelor Judeţene de Poliţie au fost schimbaţi este o iniţiativă inspirată şi va da rezultate pozitive. De ani de zile, România se confruntă cu jafurile din păduri. Ce-i drept, Guvernul Ponta a mai înăsprit controalele, iar furturile se fac cu mai mare greutate. La veştile bune din ziua de Blagoveştenie sau Bunavestire – sărbătoare creştinească a ortodoxiei, când Arhanghelul Gavril i-a adus vestea Fecioarei Maria că va da naştere unui pruncuţ, cum se spune în Ardeal noului născut, care va fi Fiul Domnului, să mai spunem şi una proastă. Într-o comună gorjeană, nu-i dau numele, nişte oameni investiţi de proprietarii de păduri cu misiunea de a le apăra ce-a mai rămas din copacii falnici din 1990, taman preşedintele Asociaţiei a fost prins la furat. Şi, repet, dacă tot s-a defrişat într-o veselie, au mai rămas de furat salcâmii.
Şi acum să revin la subiectul anunţat în titlu. Guvernul USL a elaborat o nouă Lege silvică şi un nou Cod Silvic încă de pe vremea ministrului liberal Lucia Varga. Din varii motive, care ne scapă, cele două proiecte de legi au fost votate abia de actuala coaliţie guvernamentală formată din PSD, UNPR, PC şi minorităţile naţionale alta decât cea maghiară.
Sunt absolut sigur că UDMR, dac-ar mai fi fost la guvernare, n-ar fi votat cele două legi ca să nu-l supere pe Senatorul Attila Verestoy, unul dintre îmbogăţiţii din exploatarea haotică a pădurilor. Ce nu-mi sună bine este faptul că o firmă din Austria a intervenit la Guvernul Ponta să modifice nişte articole care-s mai restrictive. N-a reuşit să înduplece nici Cabinetul Ponta, dar nici pe parlamentarii care au votat cele două legi.
Surprinzător, legile n-au fost promulgate de către preşedintele Klaus Iohannis. Şi, culmea, în articolele cu care preşedintele nu-i de acord şi le cere modificate se regăsesc şi cele ce nu convin firmei din Austria!
Tot în Ziua Buneivestiri, preşedintele Klaus Iohannis a mai respins o Lege a vânatului, retrimiţând-o în Parlament. Numai că, de data aceasta, motivele invocate de şeful României au fost precizate clar.
La unele animale sălbatice şi chiar la unii peşti perioadele în care e permis vânatul sau pescuitul sportiv s-au extins nepermis de mult. Ba chiar se suprapun cu perioadele de înmulţire ale speciilor rare vizate. Una-i una şi alta-i alta. La urma urmei, preşedintele are dreptul să nu promulge legile pe care le crede nu foarte corecte, dar perfectibile. Neplăcut este că în cazul Legii silviculturii şi a Codului Silvic – ambele extrem de necesare – se face jocul unei firme din Austria. Şi nu-i corect!
ION PREDOŞANU

1 COMENTARIU

  1. Si cand ma gandesc ca l-am votat pe acest om iar acum imi pare rau de alegerea facuta .Adevarul este ,ca padurile sunt defrisate in continuare cu acte legale chiar de catre cei care ar trebui sa le protejeze .Cei din presa ar tebui sa se implice mai mult in acest subiec atat de ,,dureros,,care ne priveste pe toti.Daca locuiesti in apropiere unei paduri si auzi copacii prabusindu-se la pamant ,vei incerca sentimente greu de descris in cuvinte .
    Oamenii care ne conduc nu vor intelege astfel de lucruri niciodata ,dar copii nostri vor simti efectele acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here