Ca la noi, la nimeni – Cloşca Mafiei

364

La sosirea suspectului Traian Băsescu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la fel ca şi la plecarea precipitată, simplul cetăţean de acum cu acelaşi nume a fost întâmpinat de protestatari care scandau: „Băsescu, la puşcărie!”
Acolo se aflau oameni de toate vârstele, dar mai ales cei de vârsta a treia – cărora le fuseseră tăiate pensiile şi salariile în vremea guvernării PreşBăsescu-Boc-Udrea -, iar o bătrânică avea scris pe un carton exact cuvintele din titlu: „Cloşca Mafiei”. Ceea ce se confirmă prin toate dosarele celor anchetaţi de către DNA până acum. Unii arestaţi ca Elena Udrea, alţii în arest la domiciliu, precum Adriean Videanu. Şi lista poate continua.
Chemat la Parchet pentru a i se aduce la cunoştinţă învinuirile, Traian Băsescu şi „Soborul de avocaţi” ce-l însoţeau n-au rămas mai mult de o jumătate de oră. Şi evident, a aflat că este urmărit penal pentru şantaj în formă continuată. Dosarul s-a întocmit la vremea respectivă, când Senatorul Gabriela Vrânceanu Firea conducea Comisia parlamentară de anchetă a afacerii Moşiei Nana, dar încă preşedintele beneficia de o falsă imunitate. Senatorul PSD Gabriela Vrânceanu Firea îl acuză pe fostul preşedinte Traian Băsescu de ameninţare şi şantaj.
„Soborul de avovcaţi” prezent la Parchetul de pe lângă ÎCCJ dovedeşte clar faptul că omului Traian Băsescu îi este frică. De ce ne ocupă de cazul lui? Pur şi simplu pentru că are multe fapte penale săvârşite şi ca Primar general al Bucureştilor, şi de mai înainte – Dosarul Flota s-a închis, conform noului Cod Penal votat, în realitate asumat de guvernarea Boc, dar şi altele în timpul celor două mandate autoritare-dictatoriale ale Regimului Băsescu. Şi dacă Nicolae Ceauşescu a avut parte de un simulacru de proces, măcar cetăţeanul Traian Băsescu are şansa unor procese corecte. Cel puţin aşa trage nădejde poporul român, iar preşedintele actual, Klaus Iohannis, este partizanul articolului 16 din Constituţie: „Nimeni nu este mai presus de lege”.
Avocaţii ex-preşedintelui Traian Băsescu au cerut termen pentru consultarea dosarului, împreună cu clientul lor, situaţie interpretată ca o tragere de timp. Cum o lungă tragere de timp, vreme de zece ani, s-au dovedit şi protecţiile asigurate de Traian Băsescu pentru toţi acoliţii şi apropiaţii domniei sale anchetaţi abia de la sfârşitul anului 2014 încoace.
Ca de obicei, Traian Băsescu una zice şi alta face. Cândva declara: „Nu veţi găsi procuror, judecător sau poliţist care să poată confirma intervenţia mea pentru cineva”. Întrebat de jurnalişti dacă a sunat la Parchetul General, omul a dat-o pe glumiţe ieftine, de genul „ce faceţi acum îmi număraţi şi telefoanele la Parchetul General?”
La ora aceea nu ştia că Procurorul general, Tiberiu Niţu, dezvăluise faptul că, imediat după instituirea sechestrului asupra Moşiei sale de la Nana, a sunat cetăţeanul Traian Băsescu la Cabinetul său. Doar că, Tiberiu Niţu a refuzat să vorbească cu personalul bănuit a fi „Cloşca Mafiei”.
Fostul său consilier Claudiu Săftoiu, propulsat ulterior ca director SIE, s-a exprimat cam aşa: „Vorbele l-au făcut mare, vorbele o să-l piardă”. Şi am adăuga noi că şi faptele ilegale comise de Traian Băsescu dimpreună cu şleahta lui îl vor afunda.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here